Data publicării:
Medici de la Spitalul Universitar, infectați cu COVID-19. Toți medicii vor fi testați
Mai multe cadre medicale, de la Spitalul Universitar, au fost infectate cu COVID-19. Toţi medicii vor fi testaţi.
Spitalul Universitar din Bucureşti are personal şi pacienţi infectaţi cu coronavirus, au confirmat, pentru Mediafax, surse din cadrul unităţii sanitare. Cele mai multe cadre sanitare infectate sau suspecte de COVID-19 lucrează pe Secţiile de cardiologie şi chirurgie toracică.
Șeful Secţiei de chirurgie toracică, suspect de COVID-19
Surse din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au confirmat că în unitatea sanitară au fost testaţi pozitiv cu COVID-19 mai mulţi pacienţi şi medici. O pare parte a acestora lucrează pe secţiile de cardiologie şi chirurgie toracică. Cadrele medicale sunt acum în izolare pentru 14 zile la domiciliu. Altele aşteaptă încă rezultatele testelor făcute încă de vineri.
Aceleaşi surse au confirmat pentru Mediafax că printre cei suspecţi de infecţia cu noul coronavirus este şi şeful Secţiei de chirurgie toracică.
Reporterii Mediafax a încercat să ia legătura cu persoanele din conducerea spitalului dar, deocamdată, nu au primit un răspuns oficial.
Pacient descoperit cu COVID-19
Într-un articol apărut luni în presa centrală managerul Spitalului Universitar a declarat că duminică a fost depistat un pacient pozitiv în secţia de Anestezie Terapie Intensivă. Omul trecuse printr-o operaţie pe inimă. Managerul unităţii medicale a spus că pacientul va fi transferat la Spitalul Colentina din Capitală, şi că cei 8 medici care au intrat în contact cu el vor fi izolaţi într-o incintă separată din spital şi vor fi testaţi. În acelaşi timp managerul spitalului a spus şi că încă un pacient asimptomatic aflat pe secţia de ortopedie a fost confirmat pozitiv cu covid 19, a făcut febră după operaţie şi a fost trimis la Institutul Matei Balş.
Au fost făcute 450 de teste medicilor şi personalului sanitar
Până acum la Spitalul Universitar au fost făcute 450 de teste medicilor şi personalului sanitar, iar alte 600 vor fi făcute în curând. Conducerea unităţii sanitare spue că vor fi testaţi toţi cei care lucrează în spital şi că nu poate refuza pacienţii care vin în spital pentru tratament.
În unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Universitar există două circuite separate. Unul pentru cei care au urgenţe şi nu prezintă simptomatologie respiratorie, şi unul separat pentru cei cu simptome respiratorii. Toţi pacienţii ajung în zona de traij şi sunt direcţionaţi apoi spre un circuit sau altul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News