Data actualizării:
Data publicării:

Medic: ”A murit fără să facă impact în media”. S-a întâmplat din cauză de ”stat acasă”

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Dr. Mihai Craiu atrage atenţia asupra riscurilor pe care le implică netratarea la timp a unor afecţiuni, din teamă de a nu lua coronavirus. Medicul a dat exemplul unui copil care ar fi murit din cauză că intervenţia a venit mult prea târziu, tocmai din această cauză.

"Ma gândeam la experimentul lui Avicenna pe care l-am pomenit acum câteva zile. Cel in care mielul a murit de frica lupului...

Zilele acestea luăm cele mai surprinzătoare decizii. De la decizia imprudentă de a ieși cu un copil in parc, in ciuda interdicțiilor oficiale ("că s-a plictisit copilu' de stat in casă", "că îi scade vitamina D3 în sânge", "că este afectată grav imunitatea" etc) până in extrema cealaltă, in care nu mergem la spital de teama COVID-19, chiar dacă este copilul bolnav și are semne de gravitate....

Scriu aceste rânduri cu gândul la un copil român ce a murit zilele acestea, fără să facă un mare impact in media. Un copil mic cu boală diareică. A avut foarte multe scaune și vărsături și nu a putut fi alimentat sau tratat deloc acasă. Iar drumurile intre spitale si specialităti, odată ce boala a devenit extrem de gravă, au fost prea lungi pentru el...

Nu vorbesc de un pacient cu infecție cu noul coronavirus SARS-CoV-2!! Ci de o diaree cu un patogen obișnuit, care producea îmbolnăviri și inainte de vremea pandemiei.

Pur și simplu s-a așteptat prea mult, de teama expunerii ipotetice la coronavirus.

Copiii mici cu COVID-19, in marea lor majoritate, fac o boala ușoară.

MESAJ DE LUAT ACASĂ - noul coronavirus nu a luat dreptul altor microbi de a îmbolnăvi un copil mic!!

CE E DE FĂCUT?

1. Sunați medicul de familie, care este în măsură să vă sfătuiască FOARTE bine pentru toate bolile uzuale. Dânsul/dânsa cunoște exact istoria copilului și poate identifica rapid scenariile cu risc mare.

2. Dacă există Semne Generale de Pericol la Copil apelați 112 sau mergeți imediat la spital (zice OMS că sunt 3 astfel de semne - copilul ce nu poate bea sau suge la sân deloc, copilul care vomită frecvent si copilul ce are un episod de convulsii sau pierdere a stării de conștiență).

3. Dacă aveți un copil a cărui boală nu s-a ameliorat deloc, in ciuda tratamentului prescris de medicul de familie, mai mult de 72 ore și există febră foarte mare, tuse frecventă, respirație grea FĂRĂ să fie nasul înfundat, diaree cu sânge sau dureri mari ce nu trec cu panadol/nurofen, etc MERGEȚI LA SPITAL!

Noi la INSMC am asigurat circuite separate și triajul pacienților intr-un compartiment modular, in curtea spitalului. In acest fel fiecare caz poate respecta distanțarea necesară si poate fi evaluat de personal dedicat, echipat corespunzător cu PPE și tratat în siguranță.

#stămacasă DACĂ este copilul sănătos!!", a scris dr. Mihai Craiu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel