Maticiuc, întâmplare cu Băsescu și protestatarii: Taci și mergi, boule! Taci și mergi!
Codin Maticiuc a scris, pe Facebook, după ce a mers la botezul fetiței Elenei Băsescu, o întâmplare cu Traian Băsescu și cu protestatarii.
Codin Maticiuc a scris, pe Facebook, o poveste cu Traian Băsescu:
”Aseară am fost la petrecerea de botez a fetiței Elenei Basescu. L-am întâlnit acolo pe Traian Basescu și mi-am amintit de o întâmplare amuzantă.
Acum câțiva ani am fost cavaler de onoare la nunta ei. Suntem prieteni de foarte mult timp, am fost colegi de bancă în liceu la un moment dat. Prin urmare am fost prezent și la cununia civilă organizată la Primăria Sectorului 2 și oficiată de Onțanu, trecut deja la PSD.
În fața primăriei erau ceva protestatari nervoși cu pancarte, injurii și multă agitație. Erau într-adevăr în spatele unui gard montat de Jandarmerie, dar destul de aproape de intrarea principală.
Când ceremonia s-a încheiat, SPP-ul ne-a rugat sa rămânem pe loc sa-l poată evacua pe președinte. Zis și făcut, președintele a ieșit primul împreună cu doamna Maria. Protestatarii au reacționat imediat: "demisia! demisia!".
La două minute după, au putut pleca mireasa, mirele și familia acestuia. Protestarii erau pregătiți: "Hoții!! Hoții!". Se vedea că erau extrem de bine pregătiți și organizați.
La încă două minute am ieșit eu împreună cu un prieten și am făcut stânga spre mașina. Demonstranții nu erau pregătiți și pentru mine. "Demisia"? De unde? N-am muncit niciodată. "Hoț"? Nici asta nu mergea căci eu mă trezesc când instituțiile statutului închid deci n-aș avea cum să fur nici de aș vrea. Un protestatar mai zelos a improvizat și mi-a strigat tare din mulțime: "Mafiotule!".
Prietenul meu l-a auzit și mi-a spus "Cred ca ți-ai luat un "mafiotule" mic!"
L-am apostrofat: "taci și mergi, boule! Taci și mergi!!”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News