"Pare că s-a terminat licitația pentru măștile destinate persoanelor defavorizate. Exact, la mai bine de o lună de când s-a instituit obligativitatea purtării măștilor în spații închise și obligativitatea guvernului de a oferi măști persoanelor vulnerabile, s-au contractat și măștile. Mai durează vreo lună să le aducă și apoi încă una să le distribuie. Asta dacă nu cumva licitația a fost, așa cum s-a spus în spațiul public, una cu dedicație pentru cineva care să scape de măștile pe care le are pe stoc.
Ei bine, adevărata problemă intervine abia acum! Să zicem că au rezolvat-o cu măștile pe stoc, că prietenii lor le aveau deja. Însă, Guvernul este blocat în felul în care să distribuie măștile, pentru că rolul principal al măștilor este de a le reaminti românilor că acest guvern nu i-a uitat și le dă cadou niște măști de protecție. Nu m-ar mira ca măștile să aibă pe ele inscripția: 'măști date din mila guvernului Orban!' Deja am văzut că au făcut teste cu inscripții pe măști de protecție în clipurile de promovare de pe online", a scris Călin Popescu Tăriceanu într-un mesaj distribuit pe Facebook.
Tăriceanu: Asta înseamnă să împarți gloria și voturile cu primari ai opoziției
"Problema guvernanților este că evidența persoanelor care sunt îndreptățite să primească aceste măști este în mâinile primarilor. La fel și logistica de distribuție la nivel național. Dar asta înseamnă să împarți gloria și voturile cu primari ai opoziției, poate chiar cu unii ai 'ciumei roșii'. Și asta îi înnebunește pe PNL-iști! Aproape că le pare rău că trebuie să dea măștile astea!
Și atunci, ce au făcut? Ne anunță dl Tătaru că măștile de protecție vor fi transportate direct la direcțiile de sănătate publice, acolo unde și-au pus ei oamenii, care vor fi distribuite beneficiarilor de către autoritățile publice locale cu ajutorul asistenților medicali comunitari și ai mediatorilor sanitar. Adică, un soi de a ocoli primăriile. Dar asta înseamnă o nouă întârziere, înseamnă sute de mii de români care vor primi cu mare întârziere măștile, înseamnă, în ultimă instanță, noi infectați!
Dar, guvernul Orban nu se împiedică de aceste amănunte dacă e vorba să mai ia niște voturi! În fond, la asta e bună pandemia, nu? La exploatare electorală!", apreciază Călin Popescu Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă