Data publicării:
Măști gratuite. Guvernul a atacat la CCR legea inițiată de PSD și PRO România
Guvernul a atacat la CCR legea care prevede acordarea a câte 30 de măști de protecție persoanelor vulnerabile, lunar, până la încheierea epidemiei de coronavirus, deoarece există o prevedere similară aprobată prin OUG, ceea ce înseamnă că este o dublă reglementare.
”Guvernul a atacat legea la CCR pe dublă reglementare și impact bugetar, fiindcă anterior a fost adoptată o ordonanță de urgență”, au declarat pentru Mediafax surse liberale.
Ce spune legea
Potrivit legii, adoptată pe 10 iunie de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, se acordă gratuit un set de 30 de măşti de protecţie, lunar, pentru:
a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de pânăla 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare;
d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
"Ministerul Sănătăţii achiziționează măştile de protecţie preponderent de la producători interni"
”În vederea asigurării protecţiei cetăţenilor de pe teritoriul României în actualul context epidemiologic determinat de răspândirea noului coronavirus, Ministerul Sănătăţii achiziționează, prin Compania Națională Unifarm S.A., măştile de protecţie, conform standardelor europene în vigoare, preponderent de la producători interni. Fondurile necesare achiziționării și distribuției măștilor de protecție către populație se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății”, se mai arată în legea inițiată de PSD și PRO România.
La propunerea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat, în ședința din 21 mai, o ordonanță de urgență cu prevederi similare. MS anunța că fiecare persoană eligibilă va primi un număr de 50 măști de protecție și că vor beneficia de acest sprijin aproximativ 2 300 000 de persoane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News