Fostul președinte al UDMR, Marko Bela, spune că Uniunea nu a renunțat la ideea înființării unei universități de stat în limba maghiară, lucru ce nu trebuie să se realizeze prin "separarea universităților existente", iar la UMF Târgu Mureș trebuie "rezolvată problema" în baza legii actuale.
Senatorul a participat, sâmbătă, la deschiderea celei de-a opta ediții a unui concurs destinat elevilor din liceu din unităile cu predare în limba maghiară, pe care îl patronează și la care participă aproximativ 250 de elevi din nouă județe din Transilvania.
"În acest moment, eu aş zice că în primul rând trebuie să aplicăm legea învăţământului în ceea ce priveşte învăţământul universitar, şi anume înfiinţarea de departamente sau facultăţi cu limba de predare maghiară în cadrul universităţilor existente. Acest lucru s-a făcut la Cluj, la Universitatea «Babeş-Bolyai», unde în cadrul facultăţilor s-au înfiinţat departamente cu limba de predare maghiară, la fel, aici, în Târgu Mureş, la Universitatea de Arte, există o facultate cu limba de predare maghiară. Şi în acest moment nu e rezolvată problema la Medicină şi Farmacie. Nu s-a renunţat la acest lucru (la înfiinţarea unei universităţi de stat în limba maghiară - n.r.), dar acest lucru nu se realizează prin separarea universităţilor existente. Deci vreau să subliniez acest lucru şi nu cred că ar trebui să vizăm aşa ceva. În cadrul universităţilor existente, trebuie să înfiinţăm acele structuri decizionale prin care cadrele didactice care predau în limba maghiară să aibă puterea de decizie", a spus Marko Bela.
Liceul Teoretic "Bolyai Farkas" din Târgu Mureş găzduieşte, de vineri până duminică, a opta ediţie a unui concurs destinat elevilor de liceu din unităţile cu predare în limba maghiară. Ei se vor înfrunta la disciplinele chimie, biologie, geografie, informatică, ştiinţe sociale şi istorie. Concursul este recunoscut de Ministerul Educaţiei şi, potrivit organizatorilor, rezultatele lui contează foarte mult, întrucât ocupanţii locurilor I, II şi III vor putea intra, fără taxă, la mai multe specializări de la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, precum şi la Universitatea Sapientia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Carambol la Boița. Titi Aur, analiza videoclipului: Dacă nu se întâmpla, spuneau că bat câmpii
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu