Marina Bădulescu, autoarea falsului interviu cu Mădălina Manole, a dat Agerpres în judecată
Marina Bădulescu, redactor-șef de la Agerpres care a realizat colajul prezentat drept “ultimul interviu cu Mădălina Manole” a dat agenţia de presă în judecată. Aceasta se consideră nedreptăţită, iar în urma plângerii depuse, instanţa a hotărât ca primul termen de judecată să fie pe 23 mai.
Scandalul a fost declanşat după ce, cu o zi înainte de moartea Mădălinei Manole, agenţia Agerpres a publicat un material în care erau compilate declaraţii mai vechi ale artistei şi citate de pe blogul ei. Paginademedia a descoperit făcătura. Colajul a fost făcut de Marina Bădulescu, redactor şef al agenţiei de presă. A doua zi, materialul a fost reluat drept “ultimul interviu acordat Agerpres, cu doar o zi înaintea morţii sale”. Gafa era cu atât mai mare cu cât un “citat” din “ultimul interviu” a fost reluat de toată media și chiar de către anchetatori, care nu-și explicau gestul vedetei: “Sunt o artistă implinită, o mamă şi o femeie fericită“.
În urma dezvăluirii o Comisie de disciplină a decis suspendarea Marinei Bădulescu din funcția de redactor șef și penalizarea cu 15% din salariu, pentru doar două luni. Apoi, Marina Bădulescu a revenit pe poziția de redactor-șef.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News