Marea Neagră, zăgăminte de gaze. România, rezerve limitate. Ministru al Energiei: Am fost aproape de colaps
Prezent la emisiunea ”Ultima Ediție” (TVR), moderată de Claudiu Lucaci, fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu a discutat despre exportarea zăgămintelor de gaze din Marea Neagră în Occident, în timp ce în zece ani România va epuiza rezervele terestre de gaz.
În zece ani România va epuiza rezervele terestre de gaz. În condițiile în care petrolul este tot mai greu de forat și tot mai scump, având în vedere faptul că trebuie coborât tot mai adânc, coroborat cu faptul că sondele sunt învechite, exploatarea gazelor în Marea Neagră se apropie cu paşi mai repezi decât se prevedea până acum, anunță Ziarul Finaciar.
Totuși, sursa citată precizează că există o realitate nesupusă în ceea ce privește exploatarea gazelor din Marea Neagră: aceste gaze vor merge direct în Austria printr-o conductă construită special în acest scop.
Astfel, în condițiile în care gazul din Marea Neagră va fi redirecționat către Vest, România va ajunge să importe gaz din Rusia.
”E nevoie de dezbatere. Trebuie să ne preocupăm ca acest gaz să fie folosit în România. Sigur, aceasta trebuie să fie o preocupare a Statului. Cei care au investit miliarde în explorările din Marea Neagră și au investit riscând foarte mult, sunt interesați cât se poate de rapid banii pe care i-au riscat, și sunt de înțeles din această perspectivă. Din perspectiva statului, se pune problema cum putem să revitalizăm industria de petrochimie, de îngrășăminte, industria de medicamente”, a spus fostul ministru Răzvan Nicolescu, la TVR.
În acest moment, cu energia regenerabilă am fost aproape de a intra în colaps. (...) Am fost aproape de un colaps pentru că am creat un sistem foarte generos pentru investitori, după care am sărit în cealaltă extremă, transformându-i în niște demoni, punând toate relele din sistemul energetic românesc în spatele celor care au investit în regenerare, lucru incorect. Am fost aproape de un colaps dacă nu se dădea OUG care s-a dat în ultima ședniță de guvern în care se mai putea da, piața ar fi putut fi inundată de certificate verzi amănate, existând riscul ca o mare parte de cei care au investit în regenerare să intre în faliment”, a mai adăugat Răzvan Nicolescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News