Macovei: Poziţia UDMR față de comasarea alegerilor e încercare de şantaj
Europarlamentarul PDL Monica Macovei consideră că suprapunerea alegerilor locale cu cele parlamentare nu se justifică decât dacă are loc reorganizarea teritorială şi menţionează că poziţia UDMR, care susţine doar comasarea, reprezintă o încercare de şantaj politic.
În opinia lui Macovei, ar trebui realizată reorganizarea administrativă, prin adoptarea legislaţiei şi începerea procesului de implementare. "Acest prim pas trebuie să înceapă imediat", consideră ea.
"Alegerile locale din 2012 trebuie făcute conform noii organizări administrative a ţării. Ca să fim serioşi, şi nu caraghioşi, ca să nu alegem oameni pe funcţii care apoi se desfiinţează sau să nu alegem oameni pe funcţii care vor apărea odată cu reorganizarea. Ca să fim responsabili faţă de populaţie şi banul public", este opinia europarlamentarului PDL.
Potrivit lui Macovei, deoarece procesul de reorganizare administrativă a ţării necesită o perioadă de timp care trece dincolo de iunie 2012, soluţia comasării alegerilor locale cu cele parlamentare la sfârşitul anului 2012 "este singura soluţie logică şi responsabilă". "De altfel, comasarea alegerilor se justifică exact prin procesul de reorganizare teritorială care trebuie să înceapă imediat, astfel încât să permită ca alegerile locale să aibă loc pe baza noii organizări administrative şi teritoriale a ţării", adaugă ea.
"De aceea, declaraţia liderului UDMR, Kelemen Hunor, potrivit căreia reorganizarea administrativă nu va avea loc până în 2012, iar “dacă se va face, se va face fără UDMR”, dar că, în acelaşi timp, UDMR susţine comasarea alegerilor pentru că se fac economii bugetare, nu poate fi interpretată decât ca o încercare de şantaj politic sau de dans politic (cum vreţi să îi spuneţi), care îngreunează dialogul politic", critică Macovei.
Europarlamentarul PDL susţine că, din perspectiva reorganizării teritoriale, comasarea alegerilor aduce economii la buget doar dacă are loc după ce s-a stabilit noua formă de organizare a ţării. "Altfel, dacă reorganizarea se va face după alegeri, la începutul ciclului electoral – cum vrea UDMR -, vor fi cheltuiţi alţi bani pentru noi alegeri, deoarece vor dispărea, de exemplu, consilii judeţene. Sau vom aştepta încă patru ani pentru a reorganiza ţara. Şi vor fi ani pierduţi în care banii publici vor fi la cheremul baronilor politici, corupţia va continua să existe, iar fondurile europene vor ajunge cu greu la administraţiile locale", încheie Macovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News