Data publicării:
Ludovic Orban, candidat la șefia PNL, despre Congres: Am un argument PUTERNIC
Președintele PNL, Ludovic Orban, a vorbit despre candidatura sa la conducerea partidului, la Congresul PNL.
Ludovic Orban a precizat că ”cel mai probabil, cred că putem derula acest calendar de alegeri interne. Congresul nu înseamnă numai Congresul, înseamnă alegeri în tot partidul, la toate nivelele, peste tot vom avea conduceri legitimate prin vot”. ”Când se va declanșa, vom vedea cine mai candidează (n.r. la șefia PNL)” a spus Ludovic Orban.
În ceea ce privește candidatura sa, afirmă: ”Candidez cu o carte de vizită care este cunoscută de toți colegii mei și care este practic un argument puternic pentru a putea să mă prezint în fața colegilor mei, cu un proiect pe următorii patru ani, care să permită Partidului Național Liberal să realizeze pentru România tot ceea ce a promis.”
”Eu întotdeauna mi-am făcut campanie individuală, pentru că la orice congres sunt delegați care vin și-și exercită dreptul de vot și e dreptul fiecăruia de a decide pe cine alege. Felul meu de campanie a fost întotdeauna o campanie care m-a dus către fiecare membru important al PNL, care participă la decizie.” a afirmat liderul PNL, într-o conferință de presă ținută în Sălaj.
”Așa mi-am dorit să văd România”
”Am făcut astăzi o vizită pe șantierul Autostrăzii Transilvania, în zona Nădășelu, și m-am bucurat să văd că se lucrează serios, cu multe utilaje și mulți muncitori. Mă bucur pentru că în contract era prevăzut un termen de 12 luni pentru proiectare și deja proiectul a fost făcut, există deja autorizație de construcție pentru un tronson și s-a trecut la execuție, ceea ce îmi arată o mobilizare exemplară a constructorului de a termina mai repede lucrarea. Este posibil ca aceste lucrări să fie finanțate din PNRR și pot reprezenta, astfel, o dovadă foarte vie a ceea ce putem face prin banii alocați de la nivelul Uniunii Europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Așa mi-am dorit să văd România, o Românie care se mobilizează, investește, își modernizează infrastructura și care alocă din ce în ce mai multe resurse în investiții, de la an la an. 2020 a fost anul cu cea mai mare alocare pentru investiții din buget, iar 2021 are o alocare mai mare decât anul trecut. Sunt convins că și anii viitori vom avea din ce în ce mai multe resurse alocate către investiții. România are nevoie ca de aer de modernizarea infrastructurii de transport, de sănătate, de educație, infrastructura digitala, de comunicații. Sunt lucruri fundamentale, fără de care dezvoltarea economică și creșterea calității vieții oamenilor nu se pot realiza.” a scris Ludovic Orban pe Facebook.
Ce spunea Florin Cîțu despre campania internă pentru șefia PNL
La conducerea PNL, se prefigurează a candida, pe lângă Ludovic Orban, premierul Florin Cîțu. Amândoi merg în țară, sub alte pretexte, cu scopul de a-și întări susținerea politică din teritoriu. Mai mult, în ultima vreme, s-a remarcat schimbarea strategiei de comunicare a prim-ministrului. Întrebat dacă este în campanie pentru Congresul PNL prin țară, în paralel cu Ludovic Orban, Florin Cîțu răspundea zilele acestea: "Nu există o campanie electorală internă, sunt aici ca prim-ministru, sunt aici pentru a susţine campania de vaccinare. Ne-am întâlnit cu oamenii din HoReCa, cum am făcut şi la Constanţa. Am vorbit şi despre turiştii care vor veni în România. Spre exemplu, cei care vor veni din zona verde nu vor avea niciun fel de documentaţie. Nu există o campanie internă acum în PNL. Putem discuta politică mai târziu. Azi vorbim despre campania de vaccinare".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News