Lucian Onea, lovitură la Secţia de investigare a magistraţilor
Fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, s-a prezentat, joi, la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), unde a fost anunţat că i-a fost prelungit controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.
Iniţial, dosarul în care este cercetat Lucian Onea alături de fostul procuror Mircea Negulescu a fost instrumentat de Parchetul General, însă cauza a fost preluată de SIIJ, procurorul de caz fiind Adina Florea. Potrivit Parchetului General, în anul 2015, Lucian Onea şi Mircea Negulescu l-au determinat prin constrângere pe fostul deputat Vlad Cosma, ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia, Andreea Cosma, să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept 'mită electorală'.
Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA Ploieşti. Parchetul mai arată că, deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de Vlad Cosma, Lucian Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de corupere a alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News