Data publicării:
Pleșoianu, scrisoare la scrisoarea anti-Dragnea: Dragi semnatari...
Liviu Pleșoianu a publicat contra-scrisoarea la scrisoarea anti-Dragnea. Acuzațiile sunt dure.
"Voi începe cu concluzia în ceea ce mă privește: ca simplu cetățean, am fost scârbit când am văzut cum își bat joc Victor Ponta și Crin Antonescu de VOTURILE mele din 2012! Ei bine, am decis să intru în politică în 2016 tocmai pentru a NU îi mai lăsa pe alții să își bată joc încă o dată de voturile oamenilor! Exact din acest motiv, redactez și public această contra-scrisoare. Ea le este adresată nu numai membrilor CEx, ci tuturor românilor care ne-au votat în 2016.
Voi începe printr-o analiză pe textul scrisorii mega-reformatorilor din PSD, apoi vă voi aminti câteva fraze esențiale rostite de semnatarii și susținătorii halucinantei epistole:
1. Laitmotivul scrisorii este acela că Liviu Dragnea trebuie să se retragă deoarece situația sa juridică îl transformă într-o „vulnerabilitate" pentru partid. Autorii repetă obsesiv cuvântul „vulnerabilitate", în ideea că orice ar încerca partidul să elaboreze/voteze în materie de legislație penală este pus sub semnul întrebării de către cei care consideră că totul e făcut pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea", susține social-democratul.
"S-ar transforma în secunda doi în țintă"
"Păi, dragi reformatori, țin să vă aduc la cunoștință câteva lucruri care se pare că v-au scăpat:
a. Oricare din voi ar prelua conducerea partidului, dacă n-ar fi doar o unealtă a Sistemului securist, s-ar transforma în secunda doi în țintă. I s-ar face dosar de către procurori minunați de tipul Onea sau Portocală, sub oblăduirea la fel de minunaților Lazăr și Kovesi. Ar fi simultan aruncat în malaxorul #PROPAGANDEI Noii Securități, iar toate strigătele democraților diezului ar trece instantaneu de la „MU.E Dragnea" la „MU.E Firea / Stănescu / Țuțuianu / Bădălău / Tudose / Grindeanu / Ciolacu /Negoiță (...)", la fel cum s-a trecut de la „PUIE MONTA" la „MU.E DRAGNEA" (spus direct, fără finețuri, că doar băieții ne-au anunțat că au trecut la „NEXT LEVEL")...
b. Printre parlamentarii, primarii, ba chiar și semnatarii scrisorii se află persoane cu dosare penale. Asta, conform propriei logici, îi transformă automat în „vulnerabilități" pentru partid. Ca atare, dacă mergem până la capăt pe firul gândirii revoluționare a semnatarilor scrisorii, ar trebui ca toți parlamentarii și primarii PSD cărora li se fac dosare să își dea demisia imediat, pentru a nu „vulnerabiliza partidul", mai spune Pleșoianu.
"A primit un vagon de voturi"
"Sigur, ar fi complet stupid, pentru că EXACT așa a controlat și continuă să controleze politica românească Noua Securitate – se fac dosare penale pe bandă rulantă, apoi vine aparatul de #PROPAGANDĂ și cere „demisia #PENALILOR". Ar fi complet stupid, dar asta e... gândirea semnatarilor scrisorii...
c. PSD a primit un vagon de voturi în decembrie 2016 nu doar pentru programul de guvernare, ci mai ales pentru că românii au decis SĂ MAI CREADĂ ÎNCĂ O DATĂ că cineva chiar va face DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT, că cineva chiar va elibera țara din mâinile grupării metastatale care o ține ostatică de mai bine de un deceniu. Din acest motiv, tocmai pentru că au înțeles foarte bine cum operează Noua Securitate, cum se fac dosarele de poliție politică, românii au votat covârșitor pentru PSD în speranța că în PSD NU va apărea vreodată o asemenea scrisoare. Românii au votat masiv un PSD condus de „penalul Liviu Dragnea". Românii au votat masiv un PSD condus de „penala Olguța Vasilescu". Românii au votat împotriva Liviei Stanciu, care îi certa că aleg „penali". Au votat împotriva lui Klaus Iohannis, care îi certa că aleg „penali", au votat împotriva lui Hans Klemm, care la rândul lui își permitea să îi certe că votează „penali"!", mai spune politicianul.
Se aseamănă până la identitate cu sublima campanie USR-CIOLOȘ
"d. Treaba asta cu „vulnerabilitatea juridică" a lui Liviu Dragnea se aseamănă până la identitate cu sublima campanie USR-CIOLOȘ-#REZIST intitulată „Fără #PENALI în funcțiile publice". Păi dacă așa credeți, dragi semnatari, nu vreți voi să vă alăturați USR? Nu vreți voi să nu vă mai bateți joc de cei care ne-au votat tocmai pentru că au opinii fundamental diferite de cele susținute de distinșii de la USRi?
2. Spuneți că „Agenda publică a fost acaparată de teme precum Corupția, schimbările din Justiție, „Statul Paralel", de protocoalele de colaborare cu SRI."
Sincer, cred că vi s-a umflat capul și chiar ați ajuns să aveți impresia că scorul obținut de PSD vi se datorează în primul rând vouă. NU, închipuiților, scorul PSD li se datorează în primul rând JURNALIȘTILOR (puțini la număr) care au luptat mai bine de un deceniu la baionetă, la firul ierbii cu acest sistem sinistru care își duce acum, prin voi, ultima bătălie. LOR li se datorează în primul rând scorul PSD, nu vouă! Voi doar ați contabilizat voturi pentru că cei mai mulți dintre alegători au crezut în determinarea voastră de a face „dreptate până la capăt"!
EXACT pentru că agenda publică a fost „acaparată" de dezvăluirile despre abuzuri ați ajuns voi să fiți votați de atâta lume!", a scris deputatul.
"Cel mai grav lucru pe care îl scrieți este însă acesta"
"Aveți decența de a nu îi jigni nici pe jurnaliștii de la Antena 3 (din rândurile cărora reformatoarea #FIREA a făcut parte), nici pe jurnaliștii de la România TV, nici pe jurnaliștii de la Luju.ro, nici pe toți ceilalți jurnaliști care au riscat și riscă în continuare enorm luptând împotriva abuzurilor! Și, mai presus de toate, aveți decența să nu îi jigniți nici pe MILIOANELE DE ROMÂNI care ne-au dat votul lor în decembrie 2016 tocmai pentru că au avut încredere că VOM LUPTA împotriva Noii Securități!
3. Cel mai grav lucru pe care îl scrieți este însă acesta: 'PSD se află într-un război permanent, purtat pe prea multe fronturi, cu o parte importantă a societății românești: Președintele României, partidele politice din opoziție, SRI, SPP, Ministerul Public, DNA, societatea civilă etc'", susține Pleșoianu.
"Bun, să faceți voi pace"
"Este absolut inutilă citirea întregii epistole a marilor reformatori din PSD. E suficient să ne oprim la punctul 2 ca să înțelegem cu precizie despre ce este vorba:
"2. PSD se află într-un război permanent, purtat pe prea multe fronturi, cu o parte importantă a societății românești: Președintele României, partidele politice din opoziție, SRI, SPP, Ministerul Public, DNA, societatea civilă etc."
Carevasăzică, PSD e partidul cel rău care a pornit un război cu „o parte importantă a societății românești" reprezentată de Președintele cel bun, USR-ul cel bun, SRI-ul cel bun, SPP-ul cel bun, Ministerul Public (Lazăr) cel bun, DNA (Kovesi) cea bună, „societatea civilă" (#REZIST) cea bună...
Carevasăzică, nu Președintele României calcă în picioare Constituția cu maximă satisfacție, nu USR-ul și PNL-ul fac politică apelând, ca resursă ideologică, la „MU.E", nu SRI-ul controlează Justiția prin „câmpul tactic", nu Kovesi și Lazăr controlează ţara prin forța cătușelor. Nu, PSD-ul cel rău intră în război cu toate aceste instituții și ființe absolut minunate...
Am înțeles, distinși semnatari – trebuie să fie bine ca să nu fie rău și e necesar să facem pace cu instituțiile și persoanele enumerate mai sus. Bun, să faceți voi pace. Nu contați pe mine pentru așa ceva! Și nici pe cei care ne-au votat...
Lăsați textele astea de #GÂGĂ, prin care încercați să convingeți că veți duce voi reforma Justiției mai departe! Fiind totuși ființe dotate cu inteligență, presupun că realizați că oricine ar duce pe bune reforma mai departe s-ar transforma în țintă predilectă în secunda doi! Și, tot în secunda doi, s-ar năpusti asupra sa exact acea „parte importantă a societății românești" reprezentată de Președintele cel bun, USR-ul cel bun, SRI-ul cel bun, SPP-ul cel bun, Ministerul Public (Lazăr) cel bun, DNA (Kovesi) cea bună, „societatea civilă" (#REZIST) cea bună..." consideră politicianul.
"Sunt lucruri ce trebuie corectate"
"4. Vorbiți despre proteste și despre „criza de neîncredere în partid". Primarul Robert Negoiță (care îmi comunica zilele trecute nonșalant că el nu se consideră „primar-PSD") zice că cei din Piața Victoriei strigă din cauza unor „ticăloși care nu își fac treaba" și că vrea și el să meargă acolo și să strige. Apoi, chiar acum câteva ore, senatorul Adrian Țuțuianu vine și spune chiar așa: „N-am nicio îndoială că condamnarea lui Dragnea din dosarul "Referendumul" e una politică, dar percepția publică e cu totul alta. Foarte mulți ne-ați acuzat că tot ce facem sunt acte venite în sprijinul unui om, ceea ce e neadevărat. Sunt lucruri ce trebuie corectate, dar trebuie să ținem cont de percepția publică."
Dragi semnatari/susținători ai acestei reformatoatre epistole, vă rog încă o dată să aveți decența de a nu îi jigni pe cei carte v-au creditat prin votul lor! Când îmi transmiteți că „cetatenii care protesteaza in Piata Victoriei sunt romani", să nu uitați să îmi transmiteți în același timp și că cetățenii care NU protestează în Piața Victoriei sunt tot români. Cu alte cuvinte, în viitoarele dumneavoastră discursuri, aștept cu maxim interes să vă aud vorbind și despre cei care au cu totul alte opinii față de cei care protestează în Piața Victoriei. Pentru că, deși poate vi se va părea surprinzător, și cei care NU protestează sunt tot români. Ba chiar – dacă mă înșel, vă rog să mă corectați! – printre cei care NU protestează în Piața Victoriei sunt mult mai mulți dintre cei care v-au votat pe dvs. primari/parlamentari decât se regăsesc printre cei care protestează în Piața Victoriei...
Când îmi transmiteți că ar fi bine să îi tratez „echidistant" pe toți cetățenii, sper că îmi cereți prin acest îndemn inclusiv SĂ-I APĂR pe bătrânii despre care spun unii că ar trebui „să moară mai repede", SĂ-I APĂR pe cei cărora le urează de bine implicații social pe care îi admirați și le strigă tradiționalul, umanul și creștinescul „MU.E!" doar pentru că au îndrăznit să gândească și să aleagă diferit (inclusiv pe dvs.), SĂ-I APĂR pe cetățenii ROMÂNI (câteva MILIOANE, acolo...) cărora cei din Piața Victoriei (alături de care spuneți că vreți să mergeți și să strigați) le strigă „CIU.A ROȘIE!". ...Și la asta vă refereați, stimați semnatari, așa este? Îi apărați pe cei care v-au ales și le cereți celor care nu v-au ales să nu-i mai jignească, nu? Politicieni experimentați și în același timp umani, ca dvs., sigur nu declară că îi admiră pe cei care nu i-au votat și care le adresează cuvinte oribile celor care i-au votat, nu-i așa?!...", se arată în scrisoare.
"Faceți gafa de a publica pe 19 septembrie"
"5. Spuneți că e doar o coincidență faptul că cereți demisia lui Liviu Dragnea la doar câteva zile după ce Klaus Iohannis le cerea membrilor PSD să îl dea jos pe Liviu Dragnea. În data de 13 august, Iohannis zicea așa: „PSD trebuie să înţeleagă că actuala conducere a partidului şi a Guvernului este profund nocivă, cu efecte nebănuite pe termen lung. Fac un apel la membrii PSD să ia foarte în serios protestele din aceste zile."
Apoi, dragi semnatari, faceți gafa de a publica pe 19 septembrie o scrisoare unde apare acest text: „Acțiunile de protest anunțate pentru lunile septembrie și octombrie 2018 vor...".
Pe bune!? Luna septembrie tocmai se încheie. Putem emite atunci suspiciunea rezonabilă că acest text a fost redactat încă din luna august? #DataViitoareFițiMaiDeștepți
6. Mai adăugați ceva absolut monstruos: „Instalarea neîncrederii externe în PSD, pe fondul percepției că sunt atacate instituțiile statului de drept și Justiția. PSD nu a fost capabil să explice convingător, în plan extern..."
Ei, aici chiar începeți să frizați #PENIBILUL! Eu însumi m-am deplasat la Bruxelles și la Strasbourg și le-am comunicat tuturor europarlamentarilor și tuturor membrilor APCE (mai puțin gașca Macovei) situația reală din țară, modul cum a acționat și acționează Noua Securitate. Am transmis de asemenea numeroase scrisori, am vorbit direct în limba engleză la mitingul PSD astfel încât mesajul să ajungă peste tot. Răzvan Savaliuc, de la Lumea Justiției, le-a trimis celor de la Bruxelles un raport (în engleză și germană) despre tot ce s-a întâmplat în România... Cum puteți pretinde că nu s-a explicat convingător? ...Și pe cine, mă rog, vreți voi să convingeți? Pe unul ca Juncker, care a demisionat din funcția de premier tocmai pentru că serviciul secret din Luxemburg (aflat, prin lege, sub directa sa autoritate) a interceptat ilegal politicieni și membri ai societății civile? Pe unul ca Timmermans, care avea tupeul, chiar la București, să certe presa că face rău... Justiției atunci când dezvăluie abuzurile unora ca Onea și Portocală? Pe aceste personaje spuneți voi că nu le-am convins!??", mai susține membrul PSD", mai adaugă Pleșoianu.
"Pentru mine și pentru MILIOANE de români înseamnă TOT ce se poate citi printre rânduri"
"7. Închei prin a vă spune că românii nu sunt deloc „IRITAȚI" de faptul că se vorbește despre resursele românești, de faptul că se vorbește despre Legea OFFSHORE. Iar faptul că vă propuneți „ajustarea cadrului legislativ și normativ privind exploatarea resurselor naturale în baza principiului maximizării beneficiilor pentru români ÎN CONDIȚIILE ASIGURĂRII UNUI CADRU ATRACTIV PENTRU INVESTITORI", pentru mine și pentru MILIOANE de români înseamnă TOT ce se poate citi printre rânduri...
Înainte de a concluziona, consider că este bine ca toți alegătorii PSD să cunoască ce au spus recent semnatarii/susținătorii extraordinarei scrisori:
Robert NEGOIȚĂ:
„Nu am înțeles , din ceea ce ați afirmat, sintagma „primar PSD". Țin să vă aduc la cunoștință că eu sunt Primarul Sectorului 3..."
„Oamenii care ies să se bată în Piaţa Victoriei din punctul meu de vedere sunt aceia care au rămas fără speranţă, iar treaba asta se întâmplă din cauza unor ticăloşi care nu-şi fac treaba sau o fac prost... "
„Aș vrea să reiterez ceea ce am spus și cu alte ocazii. DA, ȘI EU SIMT NEVOIA UNEORI SĂ IES ÎN PIAȚA VICTORIEI!"
Gabriela FIREA:
„Această discuție nesfârșită vizând Statul Paralel, acest subiect nu este atât de agreat de... de către români în general."
„Discuțiile despre toate aceste subiecte – conducerile parchetelor, șefii de parchete, servicii de informații și conducerile acestora, legi de securitate, statul paralel, Legea OFFSHORE – IRITĂ electoratul de stânga!"
Marcel CIOLACU:
„Nu putem asista la izolarea României pe plan extern și la asocierea ei cu state sancționate și puse la colț pentru nerespectarea valorilor și principiilor europene."
„Problemele personale ale lui Liviu Dragnea fac ca modificările la legile justiției să nu poată fi realizate. În locul unei consultări, avem de-a face cu niște decizii impuse unilateral. IAR SOCIETATEA RĂSPUNDE PE BUNĂ DREPTATE LA ACEST COMPORTAMENT. Susțin modificările legilor justiției, dar făcute de o manieră corectă prin consultarea tuturor părților implicate."
Adrian ȚUȚUIANU:
„N-am nicio îndoială că condamnarea lui Dragnea din dosarul "Referendumul" e una politică, dar percepția publică e cu totul alta. Foarte mulți ne-ați acuzat că tot ce facem sunt acte venite în sprijinul unui om, ceea ce e neadevărat. Sunt lucruri ce trebuie corectate, DAR TREBUIE SĂ ȚINEM CONT DE PERCEPȚIA PUBLICĂ."
Mihai TUDOSE:
„EU NU CRED CĂ CINEVA DIN DNA AR FI ATÂT DE DETERMINAT SĂ FACĂ NIȘTE DOSARE PE BANDĂ RULANTĂ UNOR NEVINOVAȚI ca să remanieze Guvernul. Nu se joacă nimeni cu așa ceva. Chiar dacă mai există derapaje, am încredere că lucrurile nu se pot duce în halul ăsta!"
Sorin GRINDEANU:
„Apreciez că AU FOST PROTESTE ÎN ORDINE, APRECIEZ FOARTE MULT CREATIVITATEA DE CARE MULȚI DINTRE PROTESTATARI AU DAT DOVADĂ. Mesajele le-am înțeles. Faptul că noi și Guvernul pe care îl conduc am luat decizia de a abroga OUG 13 e dată de următorul lucru: chiar dacă iei o decizie care poate fi discutabilă, DACĂ ÎN SOCIETATE APAR MANIFESTĂRI, PROTESTE, ÎNSEAMNĂ CĂ DECIZIA NU A FOST CORECTĂ ȘI TREBUIE S-O RETRAGI. LUCRUL ĂSTA L-AM FĂCUT."
"M-am ținut departe de orice grupare din PSD"
"CONCLUZII:
1. Răfuielile dumneavoastră interne NU mă interesează absolut deloc! M-am ținut departe de orice grupare din PSD, tocmai pentru că pe mine mă interesează doar OAMENII CARE NE-AU VOTAT! Atât! N-o să fiu niciodată „omul lui Firea" sau „omul lui Dragnea" sau „omul lui X / Y / Z". Sunt doar un om liber și așa voi rămâne!
2. PSD nu a primit voturi doar pentru programul de guvernare. PSD a primit voturi în primul rând pentru a elibera țara asta din strânsoarea HIDREI! Și exact asta se va întâmpla! Toți sclavii Noii Securități care vor să pună mâna pe PSD pentru a-l transforma într-o anexă vor avea de a face cu mine și cu MILIOANELE de Oameni care ne-au votat! Vă promit!
3. Când încep brusc să te laude ăia care, până ieri, îți urau să dispari de pe planetă, înseamnă că ai ajuns rău, foarte rău... Când mai ai puțin și te apleci ca să le legi șireturile celor care vituperau recent împotriva ta, celor care savurau noapte de noapte vise umede cu tine evaporându-te din galaxie, înseamnă că TE-AI DEGRADAT GRAV! Când te apuci să-ți cauți aliați în unii care te voiau dezintegrat, când de adepții democrației DIEZULUI te vrei reevaluat, înseamnă că_caracterul tău e iremediabil DEFORMAT!" a conchis politicianul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News