Data publicării:

Lira turcească s-a depreciat la un nivel record. Scăderi la costurile de împrumut

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Lira turcească s-a depreciat semnificativ după reducerea neaşteptată a ratei dobânzii.

Alegeri prezidentiale 2024

Banca Centrală a Turciei (CBRT) a redus neaşteptat rata dobânzii, în pofida deteriorării perspectivelor privind inflaţia, iar lira turcească s-a depreciat la un nivel record, transmit Reuters şi Bloomberg, scrie Agerpres. 

Moneda Turciei s-a depreciat joi cu 1,5%, iar cotaţia era de 8,75 lire/dolar, după ce CBRT a redus rata dobânzii de la 19% la 18%, în timp ce majoritatea analiştilor se aştepta la menţinerea dobânzii. Anul acesta lira s-a depreciat cu peste 15% faţă de dolar, în ultimii ani moneda Turciei având printre cele mai slabe performanţe din rândul pieţelor emergente.

Scăderi la costurile de împrumut



Decizia este un indiciu că oficialii de la Banca Turciei răspund solicitărilor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan de a scădea costurile de împrumut. Dar decizia ar putea submina încrederea investitorilor în activele ţării, apreciază analiştii.

"Oricând anul acesta ar fi fost prea devreme (reducerea dobânzii). Ei par să meargă mai departe cu planurile anunţate după schimbarea guvernatorului", a apreciat Cristian Maggio, de la TD Securities.

În august, rata inflaţiei a accelerat pentru a treia lună, la 19,25%, de aproape patru ori mai mult decât ţinta oficială pentru 2021.

"Această decizie nu va fi de ajutor credibilităţii fragile a Băncii Centrale, iar reacţia pieţei este destul de severă. Majoritatea aştepta menţinerea ratei dobânzii cel puţin încă o lună", a declarat Roger Kelly, economist al BERD.

Economia Turciei a urcat



În trimestrul doi din 2021, economia Turciei a urcat cu 0,9% comparativ cu precedentele luni, a informat Institutul de Statistică (TurkStat). Guvernul de la Ankara se aşteaptă în acest an la o expansiune de 5,8%, deşi ministrul de Finanţe, Lutfi Elvan, apreciază că avansul economiei ar putea ajunge la 8%, cu performanţa solidă din trimestrul doi din 2021.

Economia turcă ar urma să aibă o performanţă mai bună decât majoritatea ţărilor din G20, după ce anul trecut s-a contractat cu 10,3%. Guvernul a limitat în 2020 impactul pandemiei asupra economiei, utilizând o combinaţie între reducerea ratelor dobânzilor şi măsuri de stimulare finanţate de Guvern, care au majorat consumul, dar au provocat deprecierea lirei turceşti şi creşterea ratei inflaţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel