Data publicării:

Liderul Al-Qaida în Africa de Est, ucis la Mogadishu

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Presupusul lider al Al-Qaida în Africa de Est, Fazul Abdullah Muhammad, unul dintre actorii-cheie în atentatele împotriva ambasadelor americane de la Nairobi şi Dar es-Salaam, a fost ucis miercuri la Mogadishu, a anunţat sâmbătă şeful poliţiei kenyene Mathew Iteere.

"Am primit această informaţie de la autorităţile somaleze. Ne-au spus că doi terorişti au fost ucişi în Somalia miercuri. Ei i-au identificat drept Fazul Mohammed şi Ali Dere. Acest lucru ni l-au spus omologii din Somalia", a declarat sâmbătă Iteere, potrivti Mediafax.

Potrivit serviciilor de securitate al Guvernului de tranziţie somalez (TFG), doi presupuşi membri ai shebab, între care un străin, au fost ucişi în noaptea de marţi spre miercuri în nordul capitalei somaleze în timpul unei confruntări la un baraj rutier. "Unul dintre cei doi bărbaţi care au fost ucişi este Fazul Abdullah, Allah să îi binecuvânteze sufletul", a declarat pentru AFP un lider al shebab sub acoperirea anonimatului.

Presupusul lider al Al-Qaida în Africa de Est, Fazul Abdullah Muhammad, a scăpat de zece ani urmăririi americanilor, care au oferit în schimbul lui o recompensă de cinci milioane de dolari. El a fost unul dintre autorii-cheie ai atentatelor împotriva ambasadelor americane la Nairobi şi Dar es-Salaam, soldate în total cu 224 de morţi în iulie 1998.

El este implicat şi în atentatele antiisraeliene de la Mombasa (sud-est), soldate cu 15 morţi la 28 noiembrie 2002.  În acelaşi an, 2002, el a primit conducerea operaţiunilor Al-Qaida pentru toată Africa de Est, potrivit serviciilor de securitate americane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel