'PNL vă solicită să scoateţi de pe ordinea de zi cele trei puncte aflate sub rezerva primirii raportului de la comisie, legate de legile Justiţiei care au fost retrimise de la Curtea Constituţională ca urmare a contestaţiilor făcute de PNL şi care astăzi, pe repede-înainte, în varianta de urgenţă a PSD şi ALDE, au fost votate, unele dintre ele deja în comisia specială şi altele urmează să fie votate mâine dimineaţă la 8,30 (marţi - n.r)." a spus Raluca Turcan.
"Practic, pentru a înţelege toată lumea, aş vrea să explic ce se vede din ordinea de zi, ce doriţi să faceţi dvs. Astăzi (luni - n.r.), începând cu ora 16,00, aţi pus deja pe ordinea de zi trei iniţiative legislative dintre care doar una a fost dezbătută până acum în Comisia specială pe legile Justiţiei, iar alte două urmează să primească votul în urma dezbaterii mâine dimineaţă (marţi - n.r.) la 8,30. La modul cel mai democratic cu putinţă vă întrebăm care este urgenţa, de ce astăzi doriţi să antamaţi un vot pe nişte legi declarate deja neconstituţionale, care încă nu au fost dezbătute şi votate în comisia specială pe care dvs aţi iniţiat-o?', a mai spus Turcan în plenul Camerei Deputaţilor.
Ea a adăugat că este necesară opinia Comisiei de la Veneţia pe modificările la cele trei legi ale Justiţiei - 303/2004, 304/2004 şi 317/2004.
[citeste si]
'Cât mai puteţi gira această bătaie de joc gestionată de preşedintele partidului, Liviu Dragnea? Este inadmisibil ca, în pofida faptului că am solicitat un punct de vedere din partea Comisiei de la Veneţia, dumneavoastră astăzi aici puneţi pe ordinea de zi, fără ca măcar să fie dezbătute la comisia specială, aceste trei legi. Singurul răspuns este - acum vreţi să îl scoateţi pe preşedintele României din numirea procurorilor şi judecătorilor, însă mâine veţi intenţiona să folosiţi Justiţia pentru a vă spăla liderii de dosare', a spus Turcan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol