Lege nouă adoptată de Senat. Producătorii de căpșune vor primi ajutor de la stat în valoare de 10.000 lei/ha
Săptămâna aceasta, Senatul a aprobat o nouă lege care introduce o schemă de ajutor de stat pentru sprijinirea producătorilor autohtoni de căpșune și stimularea producției locale.
Potrivit legii, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale înregistrate și autorizate, persoanele juridice, cooperativele agricole, grupurile sau organizațiile de producători au dreptul la un sprijin financiar în valoare de 10.000 lei per hectare, cu condiția ca acest sprijin să nu depășească suma de 100.000 lei.
„Potrivit proiectului de lege, producătorii de căpşune care îşi desfăşoară activitatea ca persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane juridice şi cooperative agricole ar urma să beneficieze de sprijin financiar în valoare de 10.000 lei/ha, în măsura în care cultivă căpşune pe o suprafaţă de cel puţin 0,3 hectare sau pe o suprafaţă destinată cultivării în spaţii protejate de cel puţin 500 mp.
O altă condiţie, care trebuie îndeplinită este obţinerea producţiei de cel puţin 5.000 kg/ha de pe aceste suprafeţe şi comercializarea de cel puţin 3.000 kg/ha până la data de 1 noiembrie a anului în curs. Producţia de căpşune are o importanţă semnificativă pentru agriculturi locali nu numai în Satu Mare, ci şi în multe părţi ale Transilvaniei. Generează locuri de muncă, stimulează comerţul local şi implicit contribuie la dezvoltare rurală.
Producția de căpșune, în scădere
Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, în anul 2021 la nivelul întregii ţării s-au înfiinţat căpşuni pe o suprafaţă de doar circa 2.000 ha. Statisticile arată că tendinţa de scădere a producţiei de căpşune a fost în medie de 100 de hectare pe an în ultimii 7 ani” – este declarația deputatului UDMR din judeţul Satu Mare, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.
Producătorii pot accesa această schemă în condițiile în care cultivă căpșune pe o suprafață de cel puțin 0,3 hectare inclusiv și/sau pe o suprafață destinată cultivării în spații protejate de cel puțin 500 metri pătrați inclusiv. De asemenea, trebuie să obțină o producție de cel puțin 5.000 kg/ha din aceste suprafețe și să comercializeze cel puțin 3.000 kg/ha din producție până la data de 1 noiembrie a anului în curs.
Fondurile necesare acestei scheme vor fi alocate din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care va fi responsabil pentru implementarea prevederilor acestei legi. Ajutorul de stat se va acorda pe o perioadă de 3 ani pentru producția autohtonă, și anual, o singură dată pe an. Propunerea legislativă urmează să fie discutată și dezbătută în Camera Deputaților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News