Data publicării:
Ziua Mondială a Apei şi Zilua Mondială a Meteorologiei, organizate luni, la sediul ANM

Administraţia Naţională 'Apele Române' (ANAR) şi Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) organizează, luni, evenimentul dedicat Zilei Mondiale a Apei şi Zilei Mondiale a Meteorologiei, organizat sub patronajul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
'Cele două teme mondiale propuse în acest an de Organizaţia Naţiunilor Unite ('Conservarea gheţarilor') pentru Ziua Mondială a Apei, respectiv de Organizaţia Mondială de Meteorologie ('Împreună pentru avertizări timpurii eficiente') pentru Ziua Mondială a Meteorologiei, evidenţiază problemele actuale privind resursele de apă, conservarea gheţarilor, combaterea efectelor schimbările climatice şi fenomenele hidrometeorologice extreme', subliniază organizatorii.
În cadrul conferinţei vor fi prezenţi: Mircea Fechet - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mihaela Frăsineanu - consilier de stat în Cancelaria prim-ministrului, Elena Mateescu - director general ANM, Sorin Lucaci - director general ANAR, Dan Paul Iamandi - inspector general Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), şi Adriana Petcu - preşedinta Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), precum şi mulţi alţi specialişti din domeniu.
Pe 23 martie sărbătorim Ziua Mondială a Meteorologiei, ce aniversează înființarea Organizației Meteorologice Mondiale (OMM) în 1950, creată pentru schimbul de informații meteorologice între țări.
Meteorologia este o ramură a științelor atmosferice (care include chimia și fizica atmosferei), axată în principal pe prognoza meteo. Studiul meteorologiei datează de milenii, deși progresele semnificative în domeniul meteorologiei nu au început decât în secolul al XVIII-lea.
Termenul de meteorologie a fost folosit pentru prima dată în anul 340 î.Hr. în cartea Meteorologica a filosofului grec Aristotel, considerat întemeietorul meteorologiei.
Aristotel a creat acest cuvânt din termenul grecesc "meteoron", care înseamnă "un lucru la înălțime". Aristotel l-a folosit pentru a se referi la fenomenele naturale de pe cer. În această carte, el descrie modelele de bază ale ploii și ale mișcării soarelui.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News