• Laufer, previziuni catastrofale. Ce urmează după 60 de zile de la ridicarea stării de urgență
Co-președintele Platformei Social-Liberale (PSL), Ilan Laufer, susține că urmează „ austeritate, concedieri masive, tăieri de pensii și salarii”.
„România este "condusă" de Ludovic Orban către cea mai mare prăpastie economică din istorie, Orban și PNL au evaporat 20% din PIB-ul României”, își începe astfel Ilan Laufer mesajul publicat vineri după-amiază pe Facebook.
„În timp ce marile puteri ale lumii anunță planuri de salvare a economiilor naționale și o relaxare treptată a măsurilor de izolare, dublate de testarea în masă a pupulatiei, în România NU SE FACE NIMIC și ne va costă foarte scump!
Economia României este paralizată oficial pentru încă 30 de zile, curând vom avea 2 milioane de șomeri, iar cei care ne conduc nu au niciun plan pentru ce va urma și cum va fi salvată economia”, a adăugat Ilan Laufer.
„După ieșirea din starea de urgență vor fi menținute multe dintre restricțiile care se află acum în vigoare pentru încă cel puțin 60 de zile. Prin urmare, cea mai mare parte a economiei și mai ales a IMM-urile vor mai avea de așteptat încă 60 de zile de la ridicarea stării de urgență.
Cu Ludovic Orban și PNL am pierdut războiul înainte să înceapă.
Urmează austeritate, concedieri masive, tăieri de pensii și salarii”, a conchis Laufer.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News