Klaus Iohannis, mesaj într-un moment trist: România este alături de dumneavoastră
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Klaus Iohannis i-a transmis omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, un mesaj de condoleanţe în care condamnă cu fermitate atacul terorist care a avut loc duminică în Ankara şi precizează că România rămâne angajată în lupta împotriva terorismului.

'Am primit cu tristeţe vestea atentatului care avut loc la Ankara în seara zilei de 13 martie 2016. Vă asigur că România este alături de dumneavoastră şi de poporul turc în aceste momente grele şi doresc să transmit cele mai sincere condoleanţe familiilor celor care şi-au pierdut viaţa, cât şi tot sprijinul pentru autorităţile din Turcia', afirmă şeful statului în mesaj.

El subliniază că România 'condamnă cu fermitate acest nou atac soldat cu numeroase victime nevinovate şi rămâne angajată să lupte alături de Turcia şi comunitatea internaţională împotriva terorismului'.

Cel puţin 37 de persoane au fost ucise şi peste o sută rănite, duminică seara, într-un atentat cu maşină-capcană în centrul Ankarei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel