Juncker, răspuns pentru Cristea, europarlamentar PSD: A fost o eroare
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Juncker
Juncker
Președintele Jean-Claude Juncker a răspuns întrebării scrise adresate de Andi Cristea, europarlamentar PSD, vizând existența "limbii moldovenești" ca profil lingvistic în procesul de consultare lansat de Comisia Europeană.

Despre acest subiect a vorbit Andi Cristea.

”În luna mai îi semnalasem că limba moldovenească, alături de cea română, poate fi selectată ca și limbă de lucru pe site-ul Comisiei Europene, în secțiunea dedicată Consultării privind Viitorul Europei. Situația menționată a fost remediată ulterior, solicitându-i la acel moment explicații și precizări din partea Comisiei Europene.

În raspunsul primit, Juncker confirmă existența unei greșeli: "Faptul că în consultarea on-line privind viitorul Europei s-a menționat limba moldovenească este o eroare administrativă regretabilă, cauzată de o configurare greșită în sistem".

Instituțiile Europene au datoria să transmită întotdeauna mesajul corect, indiferent de context. Situația legată de existența limbii moldovenești pe site-ul Comisiei a fost o eroare administrativă corectată în timp util, dar este esențial ca asemenea greșeli să nu se repete pentru a nu legitima o serie de narative periculoase.

Conform deciziei Curții Constituționale de la Chișinău, din decembrie 2013, limba oficială a Republicii Moldova este „limba română, nu limba moldovenească în baza grafiei latine", decizia conferind statut de normă constituțională Declarației de Independență a țării, adoptată în august 1991”, a transmis Andi Cristea, europarlamentar PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel