Data publicării:
Timișoara ar putea să intre în CARANTINĂ! Anunțul lui Dominic Fritz: Nu mai sunt paturi în spitalele COVID și la ATI
Primarul Dominic Fritz a anunţat, miercuri, că există posibilitatea carantinării Timişoarei.
Primarul Dominic Fritz a anunţa că Timișoara ar putea fi carantinată, întrucât rata de infectare în municipiu continuă să crească, iar în spitale şi în secţiile ATI nu mai sunt locuri libere, transmite Agerpres.
"Există posibilitatea carantinării Timişoarei. Tocmai pentru că nu mai sunt paturi în spitale şi sunt câteva comune periurbane care sunt, şi ele, propuse pentru carantinare. Eu cred că aşa cum este făcută acum, carantinarea nu ar avea efectele pe care ni le dorim. Nu cred că o carantinare a Timişoarei este o soluţie fezabilă, decât dacă am carantina tot judeţul Timiş, cu controale dure. Cred că încă avem o cale să evităm carantinarea, cu toate consecinţele aferente.
Fac un apel la timişoreni să înţeleagă această situaţie. Eu înţeleg şi că din rândul operatorilor economici au ajuns la capătul puterilor. Dacă acum nu avem grijă şi ajungem într-un val în care tot ne va forţa să închidem economia, tot acolo ajungem. Pentru cei care au restaurante, săli de fitness, vă rog să respectaţi limitele impuse în pandemie", a afirmat Fritz, într-o conferinţă de presă.
Va fi deschis un nou spital-suport COVID
"De mâine, deschidem ASCAR, ca spital-suport COVID. Spitalele sunt pline, nu mai sunt locuri ATI în tot judeţul. Pacienţii sunt din ce în ce mai tineri, iar formele, tot mai grave", a mai afirmat Dominic Fritz.
Conform ultimului comunicat transmis miercuri de către DSP Timiş, în municipiul Timişoara rata de incidenţă a urcat la 7,25 la mia de locuitori, de la 6,99 înregistrată marţi. În judeţ rata de incidenţă a urcat, de asemenea, la 5,24 la mia de locuitori.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News