Autorităţile din Arad au anunţat că pentru prima dată de la declanșarea pandemiei de COVID-19 în România, în judeţ a trecut o zi fără confirmări noi, iar în spital mai sunt 25 de pacienţi, în timp ce ultimul deces a avut loc în 9 mai, la o persoană de 99 de ani.
"Este o veste bună, de ultimă oră, conform raportării DSP, de alaltăieri în judeţul Arad nu a fost diagnosticat pozitiv nici măcar un singur arădean. În ultimele zile am avut câte un pacient. Numărul celor spitalizaţi a ajuns la 25, asta înseamnă că avem sub 4% cazuri active din totalul îmbolnăvirilor la nivelul judeţului nostru.
O veste foarte bună este că rata vindecării în judeţul Arad este de 84%, iar la nivel naţional, de 58%. Suntem pe locul trei, la nivel naţional, în clasamentul vindecărilor. Numărul total al deceselor este de 75, iar rata deceselor este de 10%. Înregistrăm o evoluţie categoric spre bine", a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, într-o conferință de presă.
"Echilibrul este încă foarte fragil"
"La spitalul TBC din Grădişte vor funcţiona secţiile Pneumologie şi Ftiziologie, plus Infecţioase şi ATI. La Spitalul Municipal vom restrânge activitatea necesară pentru COVID. Am deschis ambulatoriile, se vor face programări telefonice, nu doar pe zile, ci şi pe intervale orare, astfel încât să evităm aglomeraţiile. Pacienţii vor intra printr-o zonă de triaj, vor completa un chestionar şi vor fi îndrumaţi spre cabinetele unde au programare sau bilet de trimitere. Trebuie să fim în continuare atenţi, pentru a evita un nou val de îmbolnăviri", a spus și Gheorghe Domşa, directorul general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, citează Agerpres.
Până marţi, în judeţul Arad au fost confirmate, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, 696 cazuri de COVID-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european