Joe Biden vrea să-i protejeze pe americani și spune că obligația morală a SUA e „să vaccineze restul lumii“
Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, a anunțat că speră că țara sa va continua să conducă proiectele internaționale de ajutor pentru COVID-19, precizând că este o „obligație morală” de a „vaccina restul lumii”.
La o conferință de presă, Joe Biden a anunțat o serie de noi politici care urmează să fie implementate, în speranța de a reduce infecțiile legate de pandemie în Statele Unite ale Americii. Noile măsuri au inclus o extindere a locurilor de testare, un mandat pentru testarea la domiciliu care să fie făcută gratuit pentru toți și ajustări la restricțiile de călătorie dintre state.
Dar, spre sfârșitul discursului său, președintele a abordat problema pandemiei la nivel global, subliniind că, deoarece infecțiile continuă să vină „din altă parte”, SUA va trebui „să meargă în locul lor de proveniență”.
„După cum am văzut cu varianta Delta, iar acum cu varianta Omicron, toate acestea au apărut în zone diferite. Totul a venit din altă parte. Pentru a învinge această pandemie, trebuie să mergem în locurile de unde ea a început. Trebuie să vaccinăm și restul lumii”.
„În opinia mea, America continuă să conducă în acest efort”, a spus Biden.
Datoria morală a SUA e să vaccineze restul lumii
„Livrăm gratuit mai multe vaccinuri în întreaga lume decât toate celelalte țări ale lumii la un loc.”, a mai spus președintele SUA.
Biden a mai susținut că eforturile de vaccinare pe care SUA le susține în alte țări nu vor afecta cetățenii americani, spunând că oamenii din Statele Unite ale Americii au prioritate față de infecțiile din străinătate.
„Permiteți-mi să fiu clar, nici o singură doză de vaccin pe care America o trimite în restul lumii nu va fi vreodată în detrimentul vreunui american. Mă voi asigura întotdeauna că mai întâi vor fi protejați oamenii noștri. Totuși, vaccinarea restului lumii nu este doar un instrument moral, o obligație morală pe care o avem. Acesta este modul în care îi protejăm pe americani”, e de părere Joe Biden.
Biden a mai remarcat că SUA furnizează în prezent doze de vaccin „țărilor […] care nu sunt deosebit de prietenoase cu noi”, scrie FoxNews.
Israel discută introducerea celei de-a patra doze de vaccin COVID-19
Grupul de experți din domeniul sănătății din Israel se va reuni în urma răspândirii variantei Omicron și va discuta despre cea de-a patra doză pentru persoanele imunodeprimate, precum și despre recomandările de vaccinare pentru copiii cu tulburări neurologice și cei refăcuți după infecția cu SARS-CoV-2, scrie Channel 12.
Comitetul consultativ de vaccinare al Ministerului Sănătății și echipa responsabilă cu epidemiile vor lua în considerare cea de-a patra doză doar pentru grupurile vulnerabile care încă nu au dezvoltat anticorpi, pentru a preveni coronavirusul. De asemenea, grupul de experți va discuta liniile directoare de vaccinare pentru copiii cu tulburări neurologice, dar și imunizarea copiilor care se recuperează după virus.
Discuția despre o potențială a patra doză a fost provocată de răspândirea variantei Omicron în Africa de Sud, pe 24 noiembrie, și de clasificarea sa ulterioară drept „variantă de îngrijorare” de către Organizația Mondială a Sănătății și Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News