Guvernatorul BNR a spus că România are o dependență redusă față de gazele rusești și nu există legături directe între sectorul bancar și instituțiile financiare dinte cele două țări. Astfel, țara noastră nu este expusă unor riscuri economice semnificative.
Restricții economice ar putea apărea în cazul exporturilor sau aprovizionarea cu gaze, însă tensiunile dintre Rusia și Ucraina par gestionabile, potrivit prezentării "Romania: Recent Macroeconomic & Banking System Developments" a guvernatorului BNR Mugur Isărescu, susţinută săptămâna trecută la întâlnirea grupului Ambasadorilor ţărilor asiatice, scrie Gândul.
VEZI și: Isărescu: Cel mai bun moment în care România să adopte euro
Exporturile către Rusia și Ucraina reprezintă 4,7% din exporturile totale, adică o scădere cu 10% ar reprezenta 0,16% din PIB. Pe de altă parte, România ocupă locul trei în topul țărilor UE, având cea mai redusă dependență de importuri de energie. Singurele vulnerabilităţi ale sistemului bancar din România la criza geopolitică din ţara vecină se referă la potenţiale efecte de "revărsare", având în vedere expunerea băncilor din Austria şi Franţa pe Rusia şi Ucraina, însă lichiditatea din sistemul bancar românesc ar trebui să acopere astfel de riscuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!