Data actualizării:
Data publicării:

Irinel Cîrstea vine cu cifre prin care vrea să arate decăderea USR: Voi demisiona, dar mai stau puțin. Partidul se folosește de mine și nu mă vait de asta

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Irinel Cîrstea
Irinel Cîrstea
Irinel Cîrstea a făcut o radiografie a USR la nivelul Buzăului pentru a arăta decăderea partidului.

De asemenea, Irinel Cîrstea a spus că își va da demisia din partid. El este consilierul local municipal USR.

„Peste doar câteva zile împlinesc 6 ani de când am intrat în „familia” USR Buzău. Au trecut 6 ani în care am investit, timp, pasiune și energie pentru un crez, un ideal, că astfel putem ajuta comunitățile locale, buzoienii, putem edifica o societate echitabilă, mai prosperă, mai bună.

În 2021, am predat mandatul de președinte în urma fuziunii cu Plus, fără să mai candidez la vreo funcție internă. În iulie 2021, USR Buzău avea 35 de filiale locale și aproximativ 600 de membri activi în tot județul. Pentru prima dată, USR Buzău avea reprezentant în Parlamentul României. În urma fuziunii, aveam un primar, doi viceprimari și 11 consilieri locali.

În prezent lucrurile merg în direcția opusă perioadei 2017-2021. În județ au rămas mai puțin de 15 filiale active și maximum 200 de membri în tot județul. Opoziția, inițiativele, proiectele pentru comunitate sunt în stand by.

Având în vedere cele expuse mai sus, și nu numai, am luat decizia de a nu mai candida din partea USR în 2024 și nici membru nu voi mai rămâne. Voi părăsi organizația imediat cum voi încheia mandatul de Consilier Local. Motivele sunt cele sesizate chiar de voi, cei care ați votat cu încredere USR.

Sunt deschis dialogului, am făcut și voi face, în continuare, tot îmi stă în putere să pot ajuta buzoienii, comunitatea noastră. Vă asigur de toată prețuirea și vă mulțumesc pentru încredere!”, a fost mesajul transmis de Irinel Cîrstea.

Întrebat de ce nu pleacă acum din USR, ci așteaptă până în 2024, politicianul a zis:

„Când am preluat funcția de președinte la USR Buzău erau 8 oameni. Împreună cu acești oameni am construit o organizație sănătoasă ce a avut rezultatele din alegerile locale, parlamentare, europarlamentare etc. Nu am ajuns consilier promovat de un partid cu notorietate (cum este PSD), am muncit pentru a ajunge acolo, nu am luat de-a gata. Partidul se folosește de mine și nu ma vait de asta. Tu știi prea bine cât efort depun la proiectele de Consiliu Local, știi câte proiecte am depus și știi cat de proactiv sunt”.

VEZI ȘI: Paradoxul unui oraș din România. Prof. dr. Paul Iulius Negoiță: În fiecare an, cel puțin două clase de Hașdeu intră la Medicină, iar Spitalul Județean nu are medici - https://www.dcnews.ro/paradoxul-unui-oras-din-romania-prof-dr-paul-iulius-negoita-in-fiecare-an-cel-putin-doua-clase-de-hasdeu-intra-la-medicina-iar-spitalul-judetean-nu-are-medici_900993.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel