Într-un discurs televizat vineri, liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a spus că nu are încredere în vaccinurile care vor fi distribuite de cele două puteri occidentale, Marea Britanie și SUA, deoarece acestea au unele dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din lume.
„Dacă americanii ar fi reușit să producă un vaccin, acest fiasco al coronavirusului nu s-ar fi întâmplat în propria țară”, a spus el, adăugând că SUA înregistrează acum un număr zilnic de 4.000 de morți. „Dacă pot crea un vaccin, dacă fabrica lor Pfizer poate produce un vaccin, atunci de ce vor să ni-l dea? Ar trebui să-l consume ei înșiși, astfel încât să nu aibă atât de multe decese”, a mai precizat Khamenei.
Iranul voia să procure vaccin Pfizer
Ordinul liderului suprem a dus la oprirea planurilor Societății Semiluna Roșie de a importa 150.000 de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, doze care au fost asigurate cu ajutorul filantropilor, a declarat purtătorul de cuvânt al organizației la scurt timp după discurs. „Societatea Semiluna Roșie va acționa pe baza remarcilor liderului suprem, întrucât disting diferența dintre bun și rău în ceea ce privește toate problemele, inclusiv importul de vaccinuri anti-COVID-19”, a declarat Mohammad Hassan Ghosian pentru site-ul de știri Tasnim, informează AlJazeera.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu