Data actualizării:
Data publicării:

ÎPS Teodosie, măsură FĂRĂ PRECEDENT! Veste mult AȘTEPTATĂ de credincioși

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că va oficia slujba de Inviere în noaptea de 26-27 mai.

Alegeri prezidentiale 2024

'Permanenţa Arhiepiscopiei Tomisului a decis: în noaptea de 26 spre 27 mai, la miezul nopţii, în bisericile şi mânăstirile din Arhiepiscopia Tomisului se va oficia slujba începutului pascal şi Sfânta Liturghie, clerul chemând credincioşii să primească Lumina Învierii ca în noaptea de Paşti.'

Post în zilele de 24, 25 și 26 mai

 

'Se rânduieşte un post bisericesc de trei zile în întreaga eparhie, în zilele de 24, 25 şi 26 mai, în care credincioşii se pot spovedi, astfel încât să poată primi Sfânta Împărtăşanie la Liturghia din noaptea de 26 spre 27 mai. Joi, 28 mai, întrucât Înălţarea Domnului este şi ziua pomenirii eroilor, preoţii pot pomeni în cimitire pe cei adormiţi precum la Paştele Blajinilor.'

'Cea mai mare sărbătoare a creștinătății, Învierea Domnului, are consacrată o slujbă specială, săvârșită în fiecare an la miezul nopții, în cadrul căreia credincioșii primesc de la clerici Lumina lui Hristos, simbolul Învierii Domnului, esența credinței creștine. Anul acesta, urmare a instituirii stării de urgență în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, credincioșii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă'.

Sfânta Lumină, oferită credincioșilor

'Menționăm că Sfânta Lumină ce va fi oferită credincioșilor este Lumina ce a fost adusă de Paște de la Ierusalim, ea fiind păstrată în toată această perioadă în sfintele altare. Sunt dorințe neîmplinite ale credincioșilor de a se împărtăși la Liturghia Învierii din noaptea de Paști', se mai arată în comunicatul Arhiepiscopiei Tomisului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel