ÎPS Teodosie a sfidat regulile de Revelion. Slujbă cu peste 100 de oameni în timpul restricțiilor de deplasare
Arhiepiscopul Tomisului a sfidat regulile în noaptea de Revelion și a ținut slujba după ora 23:00, atunci când erau impuse restricții de deplasare.
Poliția Constanța reacționează după ce, în noaptea dintre ani, Arhiepiscopul Tomisului a ținut Slujba de Anul Nou după ora 23.00, când circulația este interzisă: Scopul nostru nu este acela de a aplica sancțiuni, ci ca oamenii să conștientizeze riscurile la care se expun, scrie Mediafax.
„Cu privire la evenimentul religios desfăşurat seara trecută, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Petru și Pavel, precizăm faptul că polițiștii și jandarmii constănțeni au acționat în zona respectivă, informând persoanele cu privire la legislația actuală în ceea ce privește deplasarea în afara locuinței în intervalul orar 23.00 - 05.00, precum și obligativitatea purtării măștii de protecție în mod corespunzător”, transmite IPJ Constanța.
Acțiune de informare a polițiștilor
Astfel, polițiștii i-au informat pe oameni despre măsurile dispuse în actualul context epidemiologic.
„Reamintim că scopul nostru nu este acela de a aplica sancțiuni, ci ca oamenii să conștientizeze riscurile la care se expun, dacă nu respectă normele legale în vigoare. Persoanele prezente au fost atenționate verbal, polițiștii amintindu-le despre necesitatea adoptării unui comportament responsabil”, adaugă sursa citată.
IPS Teodosie anunțase de joi seară că va oficia slujba Te Deum de Anul Nou la ora 23.15, în catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța. La slujbă au participat aproximativ o sută de credincioși, în condițiile în care circulația este interzisă după ora 23.00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News