Data publicării:

Iohannis denunță un blat Ponta-Băsescu. Ce detalii oferă președintele

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Klaus Iohannis denunță o înțelegere între premierul Victor Ponta și fostul președinte Traian Băsescu, ce ar fi funcționat în timpul campaniei electorale de la finalul anului 2014.

În noua sa carte, "Primul pas", care va fi lansată sâmbătă, Klaus Iohannis scrie că Victor Ponta și Traian Băsescu au fost parte a unei înțelegeri în campania electorală pentru Cotroceni. În conferința de presă susținută astăzi, președintele a transmis că respectivele informații sunt adevărate și el crede în continuare în această ipoteză.

Citește și: Mircea Badea îi adresează o întrebare publică lui Klaus Iohannis

"Îmi amintesc că, la un moment dat, Traian Băsescu a afirmat că sunt un individ profund corupt, în timp ce PSD‑ul derula, pe la diverse posturi TV, fel de fel de scenarii absurde, cu mine ca protagonist: casele pe care le deţin, aberaţiile despre „traficul de copii“, de care am tot fost acuzat, „mafia retrocedărilor“ pe care aș fi servit‑o ca primar și câte și mai câte. Focurile încrucişate care mă vizau şi dintr‑o parte, şi din cealaltă sunt indicii puternice pentru un blat Ponta‑Băsescu, dar nu am nici până în ziua de astăzi o dovadă indubitabilă în acest sens", a scris Klaus Iohannis în noua sa carte, potrivit unor pasaje publicate de stiripesurse.ro.

Întrebat, luni, la Palatul Cotroceni care sunt acele indicii puternice și dacă în prezent are același sentiment, Klaus Iohannis a replicat: "Da, am același sentiment, altfel nu aș fi scris aceste lucruri în carte. Sunt diferite indicii pe care le-am discutat în campania electorală, care mai în detaliu se regăsesc în acea carte și, dacă sunteți curios, o veți cumpăra".

Vezi și: Gafă de proporții comisă de Iohannis la ultima conferință de presă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel