Ioan Cindrea: Prin modificările la Codul Muncii, Guvernul creează un dezechilibru între interesele angajatorilor şi salariaţilor
Guvernul, prin modificările pe care le propune la Codul Muncii, va crea un dezechilibru între interesele angajatorilor şi salariaţilor, în defavoarea celor din urmă, afirmă vicepreşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor, Ioan Cindrea (PSD).
Potrivit lui Ioan Cindrea, fost director al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), transformarea majorităţii contractelor de muncă în contracte pe durată determinată, mărirea perioadei de probă şi limitarea negocierilor colective, în special a contractelor colective, mai ales în domeniul instituţiilor publice, limitează dreptul la liberă negociere.
Mai mult, deputatul PSD a arătat că prelungirea sau extinderea utilizării contractelor pe durată determinată încalcă o serie de prevederi ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii, pe considerentul că natura postului dă natura contractului. De asemenea, acesta a avertizat că, odată intrate în vigoare noile prevederi privind contractele de muncă pe perioadă determinată, sub această incidenţă vor intra toate contractele individuale de muncă, iar angajatorul "poate să extindă şi să asigure o anumită instabilitate salariaţilor pe piaţa muncii.
Deputatul PSD a spus că proiectul de lege privind modificarea Codului Muncii este aşteptat la comisie şi şi-a exprimat certitudinea că acesta va ajunge în Parlament pentru dezbateri, nefiind adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului.
sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News