Evenimentul, desfășurat în perioada 20-21 iunie 2019, cu sprijinul Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, reunește actorii relevanți din domeniu – reprezentanți ai Comisiei Europene, autorităţi naţionale regionale și locale, autorităţi de management, experţi evaluatori, reprezentanți ai mediului academic și societății civile.
Scopul conferinței – analiza asupra rolului fondurilor europene alocate prin Politica de Coeziune în Uniunea Europeană și a promovării investiţiilor publice prevăzute prin această politică de investiții dar și îmbunătățirea mecanismelor de evaluare în Statele Membre.
Dezbaterile vor pune accent deopotrivă, pe modul în care această politică poate fi mai bine orientată spre rezultate concrete, de care să beneficieze toți cetăţenii europeni.
Despre conferința privind evaluarea Politicii de Coeziune
Orientarea strategică a Politicii de Coeziune este axată pe promovarea prosperității comune în Europa, prin investiții în plan social, economic sau de mediu în toate regiunile Europei. Politica de Coeziune are efecte de dezvoltare în peste 270 regiuni și contribuie la îmbunătățirea vieții a circa 500 milioane cetățeni.
Vezi si: EXCLUSIV Summit Sibiu, imaginea ascunsă. Ce nu se vede la TV
În ultimele 3 decenii, Politica de Coeziune a UE a evoluat și s-a modernizat, inspirată de bunele practici din Statele Membre și de provocările comune în materie de investiții. Politica de Coeziune nu numai că investește în dezvoltare, dar încurajează, de asemenea, planificarea participativă, responsabilitatea socială și transparența investițiilor. În același timp, promovează o viziune incluzivă a unui viitor comun, bazându-se pe principii solide ale guvernării orientate spre performanță, asupra valorii adăugate a UE și asupra beneficiilor durabile.
Aici, toate detaliile legate de program, înregistrare și informații practice: https://ec.europa.eu/regional_policy/en/policy/evaluations/conferences/cohesioneval2019/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva