Data actualizării:
Data publicării:

INTRĂ în carantină vineri, de la ora 5.00

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Mască protecție
Mască protecție

Orașul Bistrița va intra în carantină de vineri dimineață, de la ora 5.00, a anunțat Prefectura județului Bistrița-Năsăud.

„Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind instituirea carantinei zonale pentru Municipiul Bistrița a fost publicat în Monitorul Oficial Nr. 1095/18.11.2020”, a transmis Prefectura Bistrița-Năsăud.

Decizia a fost luată „luând în considerare situația epidemiologică generată de coronavirusul SARS-COV-2 în municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, având ca rezultat o incidență a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de 9,1 la 1.000 de locuitori”.

Potrivit ordinului, carantina se instituie pentru o perioadă de 14 zile.

„Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, preventate în prezentul ordin, pe baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator”, se arată în document.

Printre măsurile luate se numără interzicerea circulației persoanelor în grupuri mai mari de șase persoane care nu aparțin aceleiași familii, se permite oficierea slujbelor de înmormântare cu participarea a maximum 8 persoane în interior, iar în exterior cu participarea a maximum 20 de persoane, se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu cel mult 10 participanți în interior sau 20 în exterior, dar sunt interzise evenimentele private sau activitățile restaurantelor, cafenelelor, inclusiv teraselor, atât în interior cât și în exteriorul clădirilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel