Data publicării:

Intervenții în București, din cauza caniculei. Alis Grasu (Serviciul de Ambulanță), sfaturi utile pentru cetățeni

Autor: Valentina Miu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto ilustrativ: Facebook Serviciul de Ambulanţă Galaţi
Foto ilustrativ: Facebook Serviciul de Ambulanţă Galaţi

Mii de persoane din zonele Bucureşti-Ilfov au avut nevoie de ambulanţă în ultimele 5 zile din cauza caniculei. Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a explicat cum putem preveni efectele negative ale căldurii asupra sănătății, dar și ce alimente trebuie să consumăm în această perioadă.

„Am făcut o statistică pe ultimele 5 zile, respectiv de vineri, 14 iulie, până astăzi. Vorbim de 7.416 persoane care în acest interval au avut nevoie de Ambulanța Bucureşti-Ilfov. Dintre acestea 4.438 de persoane au prezentat urgențe de cod roșu, stadii foarte grave, iar de cod galben, stadii grave.

Dintre urgențe, 540 de persoane se aflau în locuri publice când li s-a făcut rău și au avut nevoie de ambulanță.

105 persoane au prezentat senzația de pierdere a stării de conştienţă, respectiv lipotimie, iar 48 de persoane și-au pierdut starea de conştienţă pentru scurt timp.

În continuare este foarte cald afară, iar numărul solicitărilor este mare, mai ales în timpul zilei. În ultimele 2 zile, ele nu au scăzut ca număr nici în timpul nopții, pentru că afară este aproape la fel de cald ca ziua. Nu scad foarte mult temperaturile. Sunt persoane care suferă din cauza căldurii. Aici vorbim de vârstele extreme: copii mici, sugari, persoane de vârsta a treia, persoane cu dizabilități, dar și persoane cu afecțiuni cronice”, a spus Alis Grasu.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov recomandă evitarea expunerii la soare, plimbările lungi şi sportul între orele 11:00 - 18:00.

„În intervalul 11:00 - 18:00 să nu străbatem distanțe lungi în soare, să evităm expunerea voluntară la soare, adică plaja, să nu facem sport și nici efort fizic afară. Sunt activități ocupaționale, cum sunt cele din construcții, care presupun munca afară, în căldură. Pentru aceștia trebuie să se ia măsuri speciale - peste 3 litri de apă în fiecare zi, iar la fiecare 50 de minute o pauză de 15 minute, cel puțin”, a precizat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

În ceea ce priveşte alimentaţia, trebuie evitat consumul de alcool, cafeină şi băuturi dulci, deoarece accentuează deshidratarea. 

„Alimentația trebuie să fie bogată în fructe și legume proaspete, cu conținut mare de apă. Se va consuma minim 1 litru jumătate, ceai neîndulcit sau îndulcit foarte puțin și sucuri naturale fără conservanți.

Chiar dacă vine weekendul trebuie să evităm consumul de băuturi alcoolice, consumul de băuturi foarte dulci, dar și consumul de băuturi cu conținut ridicat de cafeină. Aceste trei categorii elimină apa din organism”, a explicat, la Realitatea Plus, managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel