Instanţa anulează numirea lui Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea
Tribunalul Bucureşti a decis anularea unei hotărâri AGA Fondului Proprietatea (FP) din septembrie 2010 prin care a fost modificat statutul pentru ca ulterior compania Franklin Templeton să fie numită administrator al FP, decizie care poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
"Prin hotărârea pronunţată în data de 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta Ioana Sfîrăială, de constatare a nulităţii absolute a hotărârii 1 din 6 septembrie 2010 a Adunării Generale Extraordinare ale Acţionarilor (AGEA) a Fondului Proprietatea, prin care au fost schimbate actele constitutive şi a fost ales ca administrator unic Franklin Templeton Investment Management Limited Londra - Sucursala din România, împreună cu noua conducere a Fondului", au declarat surse din magistratură, informează Mediafax.
Hotărârea Tribunalului este definitivă şi executorie, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Prin decizia 1 a AGA din 6 septembrie 2010 de la Fondul Proprietatea, acţionarii au aprobat modificarea actului constitutiv al FP, prin schimbarea sistemului de administrare, de la Consiliu de Supraveghere şi Directorat la societate de administrare a investiţiilor.
Prin decizia Tribunalului Bucureşti, practic, din data de 21 decembrie 2011, Fondul Proprietatea revine la vechiul statut, iar administrator al societăţii este din nou Ionuţ Popescu, afirmă sursele citate.
Avocata Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea, a contestat în octombrie 2010 în instanţă o parte dintre deciziile AGEA de la Fond în care Franklin Templeton a fost numit administrator, invocând că proiectul de modificare a actului constitutiv al Fondului nu a fost publicat în termenul legal, de 30 de zile înainte de AGA.
Sfîrăială afirma că în AGEA din 6 septembrie 2010 s-a aprobat modificarea actului constitutiv al Fondului Proprietatea, deşi modificările propuse de conducerea Fondului trebuiau publicate cu 30 de zile înainte de întrunirea acţionarilor. Convocatorul a fost publicat în Monitorul Oficial la 4 august, iar modificările propuse pentru schimbarea actului constitutiv au fost publicate la 23 august 2010.
"Pârâtul a încercat să complinească viciul convocării din data de 4 august 2010, prin publicarea unei a doua convocări, din 23 august, când a fost publicat şi conţinutul actului constitutiv ce se propunea a fi votat. Însă o asemenea măsură nu este legală, deoarece nu se respectă termenul imperativ de 30 de zile care trebuie să existe între data publicării convocării şi data stabilită pentru întrunirea Adunării Generale, care termen se calculează de la data ultimei convocări", nota Sfîrăială în cererea adresată Tribunalului Bucureşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News