Data actualizării:
Data publicării:

Importurile de zahăr ucrainean în UE au explodat. O treime din totalul acestora, în România

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Economie
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Importurile de zahăr ucrainean în Uniunea Europeană (UE) au înregistrat o creștere spectaculoasă în perioada 2022 - 2023.

Importurile au crescut de zece ori. Această evoluție a avut ca rezultat o reducere a importurilor din Brazilia, țară aflată în pericol de a-și pierde poziția de principal furnizor de zahăr al blocului comunitar, conform datelor publicate vineri de către Comisia Europeană (CE), conform Reuters.

Potrivit statisticilor, importurile de zahăr ucrainean în UE au atins cifra de 413.000 de tone în perioada 2022 - 2023, încheiată la 30 septembrie, în creștere de la doar 40.000 de tone în sezonul 2021-2022.

Similar altor materii prime, UE a eliminat taxele vamale pentru importurile de zahăr ucrainean după începerea invaziei rusești. Acest lucru a stârnit critici din partea producătorilor locali, care au reclamat concurență neloială.

Brazilia, pusă la pământ

Cota ocupată de Ucraina din totalul importurilor de zahăr ale UE, care a crescut până la 16% în ultimul sezon, a continuat să crească la începutul sezonului 2023-2024, atingând 38% din totalul importurilor în luna octombrie și în primele trei săptămâni ale lunii noiembrie, conform precizărilor Comisiei Europene, scrie Agerpres. În aceeași perioadă, Brazilia, cea mai mare producătoare de zahăr din lume, și-a văzut cota în importurile de zahăr ale UE scăzând la 8%, de la 32% în întregul sezon 2022-2023.

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

O treime din importuri, în România. Exporturile UE mai mici cu 23%

Datele furnizate de executivul comunitar arată că aproape o treime din importurile de zahăr ucrainean în sezonul 2022-2023 au fost direcționate către România, urmate de Polonia, Italia, Ungaria și Bulgaria, fiecare cu cote mai mici.

În total, UE și-a crescut deficitul de zahăr în mod semnificativ în sezonul 2022-2023. Importurile de zahăr alb au crescut cu peste 70%, ajungând la 2,6 milioane de tone, în timp ce exporturile au scăzut cu 23%, ajungând la 801.000 de tone.

Deficitul de zahăr al Uniunii, generat de o recoltă slabă de sfeclă de zahăr în cadrul blocului comunitar, a dus la creșterea prețurilor în UE la niveluri record în ultimul sezon. Această tendință a continuat și în octombrie, când prețurile au atins un nou maxim istoric de 810 euro/tonă, în creștere cu 255 de euro față de anul precedent.

Importurile de zahăr din Ucraina în UE ar putea ajunge la 700.000 - 800.000 de tone

La începutul acestei săptămâni, cultivatorii de sfeclă de zahăr din Franța au solicitat re-exportul importurilor crescute de zahăr din Ucraina în afara Europei pentru a proteja producătorii locali.

Conform Asociației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Franța (CGB), importurile de zahăr din Ucraina în cadrul blocului comunitar ar putea ajunge la 700.000 - 800.000 de tone în sezonul 2023 - 2024, aproape dublându-se față de sezonul precedent. "Avem nevoie de un răspuns clar din partea Comisiei Europene cu privire la gestionarea acestui val de importuri de zahăr în viitor", a subliniat CGB.

Aceste cereri din partea producătorilor de zahăr vin pe fondul unor tensiuni similare generate de explozia exporturilor de cereale ale Ucrainei, care a determinat mai multe state membre din Europa de Est să interzică achizițiile de cereale ucrainene, invocând impactul asupra prețurilor interne.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel