Data publicării:

Iaşi: Participanţii la mitingul PSD, aşteptaţi cu huiduieli de contramanifestanţi, la intrarea în Piaţa Unirii

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Miting PSD
Miting PSD
Participanţii care vin la mitingul organizat de PSD în Piaţa Unirii din Iaşi sunt aşteptaţi cu huiduieli de câteva sute de contramanifestanţi care se află în spatele gardurilor de protecţie amplasate în zonă. 

Contramanifestanţii aşteaptă la fiecare dintre intrările în Piaţa Unirii, aflându-se în spatele gardurilor de protecţie instalate de forţele de ordine, şi huiduie grupurile de persoane aduse de filialele PSD din alte judeţe.

"Huoooo", "Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie", "Hoţii!, Hoţii!", strigă contramanifestanţii care se află în proximitatea Pieţii Unirii. Din când în când, în zgomotul vuvuzelelor se aud scandări împotriva PSD şi liderului acestuia, Liviu Dragnea - "Dragnea la închisoare, nu la guvernare", "PSD, ciuma roşie".

Drumul spre protest, epuizant

La intrarea în Piaţa Unirii, unui bărbat care se afla în delegaţia de la Bacău i s-a făcut rău. El a fost transportat cu targa la una din ambulanţele aflate în apropiere, pentru a primi îngrijiri medicale. În Piaţa Unirii din Iaşi urmează să se desfăşoare o manifestare organizată de PSD, la care sunt aşteptaţi 40.000 de participanţi din judeţele Moldovei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa, care este liderul filialei ieşene a PSD, a declarat că Ziua Europei va fi marcată de filiala ieşeană a Partidului Social Democrat cu un spectacol folcloric în aer liber, la eveniment fiind aşteptaţi să participe, în jurul orei 17.00, şi membrii conducerii centrale a partidului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel