Data actualizării:
Data publicării:

Horoscop, sâmbătă, 10 septembrie 2022

Autor: Daniela Simulescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Daniela Simulescu, astrolog DCNews
Daniela Simulescu, astrolog DCNews

Horoscop zilnic. Ce ne așteptă astăzi? Lună Plină în Pești și Mercur retrograd în Balanță. 

Alegeri prezidentiale 2024

Avem Luna Plină în Pești. Cei mai afectați vor fi cei cu marcaj mobil în astrogramă(Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești). Își vor da seama, într-un mod mai plăcut sau nu, că într-o relație pot jucat atât rolul victimei, cât și al vinovatului. Alții vor descoperi că trăiesc într-un balon de săpun, că au preferat să creadă o poveste, că le-a convenit să se lase mințiți. Și spun asta pentru că Luna va fi în apropierea lui Neptun, planeta haosului și a iluziilor. 

Mercur își va începe a treia retrogradare a anului 2022. Și de această dată, revine dintr-un semn de aer într-unul de pământ. Acum din Balanță în Fecioară. Ce vrea această retrogradare? Să respectăm zicala “Vorbe, nu fapte!”. Mai ales în relațiile personale. Este nevoie de muncă susținută din partea ambilor parteneri. De negocieri mature și de compromisuri. 

Berbec

Pot apărea neînțelegeri în relație. Vei simți nevoia să te retragi puțin pentru a medita. Nu este cazul să iei decizii radicale. 

Taur

Neînțelegerile de la serviciu îți dau peste cap toate planurile. Pentru că acum vei avea nevoie de timp suplimentar pentru rezolvarea unor probleme. 

Gemeni

În primă fază, această retrogradare a lui Mercur îți va prii. Vei putea să revii asupra unor decizii care nu mai sunt folositoare. 

Rac

Familia este destul de instabilă și preiei starea. Dar nu este recomandabil să duci problemele personale la serviciu. 

Leu

Astrele îți recomandă să fii mai atent dacă lucrezi cu sume importante de bani. Ai face bine să caști ochii mari când semnezi un act. 

Fecioară

Se schimbă ceva în modul în care te raportezi la partener sau la colaboratori. Poate se renunță la unele obiceiuri inutile. 

Balanță

Mercur retrogradează în semnul tău, iar Luna Plină se petrece în zona serviciului. S-ar putea ca, din neatenție, să faci o gafă. 

Scorpion

Suspiciunile referitoare la persoana iubită nu au niciun temei. S-ar putea să te preocupi excesiv pentru că asta îți place ție. 

Săgetător

Neliniștea din sânul familiei nu îți permite să te concentrezi la nimic. Prietenii nu sunt nici ei de mare ajutor. 

Capricorn

Astrele îți recomandă mai degrabă să asculți astăzi decât să vorbești. Până nu ai toate detaliile despre un subiect, nu lua nicio decizie!

Vărsător

Ești preocupat până peste măsură de situația ta financiară. De neatențiile din ultima vreme și de cum îți poți schimba atitudinea față de bani. 

Pești

Cu Luna Plină în semnul tău, nu te poți lăuda cu o zi bună. Ci mai degrabă cu tot soiul de încurcături personale și profesionale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel