Data publicării:
• Herjeu (CNA), replică pentru Mirela Vaida după somația pentru ”Vulpița”
Radu Herjeu, membru CNA, a venit cu o replică după ce a zis Mirela Vaida.
Consiliul Național al Audiovizualului a dat o somaţie publică postului Antena 1 pentru ediţiile din 9 şi 11.03.2020 ale emisiunii "Acces direct".
În acest context, Mirela Vaida a transmis un mesaj celor de la CNA. Realizatoarea TV are practic interzis să prezinte realitățile din România. CNA pare că nu o lasă să arate adevărata față a țării noastre, problemele cu care ne confruntăm zi de zi.
Radu Herjeu (CNA) a venit cu o replică.
”Ce bine ar fi fost dacă "indignarea" ei nu s-ar fi bazat pe niște minciuni! Somația primită nu are nicio legătură cu "motivele" prezentate de ea! Nici cu copiii flămânzi sau sărăcia din România!”, a scris Radu Herjeu pe Facebook.
”Printre lucrurile care m-au mirat de când sunt la CNA a fost și că niciun moderator/realizator/prezentator sancționat de noi nu a admis public "Am greșit, am fost neatent, nu m-am gândit la ce spun, am fost prost, mi-a scăpat" sau măcar "nu știam că încalc legea, dar am greșit, clar, așa că merit sancțiunea!"
Niciunul nu și-a asumat responsabilitatea, deși știa că e în culpă. Știți de unde știu că știa? Altfel n-ar fi simțit să mintă legat de motivele pentru care a primit amenda, prevalându-se de avantajul că are un canal media la îndemână, unde nu-l poate contrazice nimeni”, a mai scris membrul CNA.
VEZI ȘI: EXCLUSIV CUTREMUR la CNA. Mirela Vaida, INTERZIS să vorbească: Sunt revoltată. Nu faceți ABUZ de funcții!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News