Data actualizării:
Data publicării:

Halep, prima REACȚIE după LOVITURA de la Turneul Wimbledon 2020

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Turneul de tenis de la Wimbledon, programat în intervalul 29 iunie - 12 iulie, a fost anulat, în contextul pandemiei de coronavirus, au anunţat miercuri organizatorii. Simona Halep a transmis un mesaj în acest context.

Simona Halep a scris după anunțarea anulării Turneului de la Wimbledon, pe pagina sa de Facebook, că a aflat cu tristeţe vestea anulării turneului, dar aşteaptă cu nerăbdare să-şi apere titlul în anul 2021.

'Am aflat cu tristeţe că turneul de la Wimbledon nu va mai avea loc în acest an. Finala din 2019 va rămâne una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea. Însă acum trecem prin ceva mai mare ca tenisul şi vestea bună este că Wimbledonul va reveni anul viitor. Şi asta înseamnă că voi avea şi mai mult timp pentru a-mi apăra titlul acolo! Rămâneţi puternici şi încrezători', a scris Halep.

Turneul de la Wimbledon 2020, ANULAT

Cu mare regret anunţăm că decizia All England Club, asociaţia care organizează turneul londonez, şi a comitetului de conducere al campionatului este de a anula ediţia din 2020 de la Wimbledon din cauza problemelor de sănătate pe care le implică pandemia de coronavirus. În schimb, următoarea ediţie, a 134-a, va avea loc între 28 iunie şi 11 iulie 2021, se arată într-un comunicat al All England Lawn Tennis Club (AELTC) citat de Reuters.

Este pentru prima oară când turneul de la Wimbledon este anulat după cel de-al Doilea Război Mondial. Wimbledon era al treilea turneu de Mare Şlem al anului, în 2019 acesta fiind câştigat, la individual, de românca Simona Halep (feminin), respectiv sârbul Novak Djokovic (masculin), potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel