Guvernul discută din nou cu FMI despre reducerea TVA la 9% pentru alimente
Guvernul va relua discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) privind reducerea TVA la 9% pentru alimentele de bază, după ce Ministerul Agriculturii se va consulta pe această temă cu Ministerul Finanţelor, a anunţat premierul Victor Ponta.
În vară, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, afirma că bugetul pentru anul viitor va include "cu siguranţă" TVA de 9% la alimente, dacă această măsură nu va fi implementată din acest an, scrie Mediafax.
Constantin a afirmat că scăderea TVA la pâine de la 24% la 9% nu va duce, poate, la diminuarea preţului, dar va micşora evaziunea ficală cu 15-20%.
Preşedintele Comisiei de buget, Eugenia Barna, a declarat atunci, după o discuţie cu reprezantanţii Fondului Monetar Internaţional, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, că pentru măsurile economice propuse de Guvern trebuie realizate "studii de impact" până în toamnă, la momentul construirii bugetului pe 2013, delegaţia FMI arătându-se deschisă la propunerile Executivului.
După întâlnirea cu misiunea de experţi internaţionali, Barna a fost întrebată de jurnalişti care a fost poziţia oficialilor faţă de măsura de reducere a TVA la 9% pentru alimentele de bază. "Opiniile exprimate nu sunt favorabile, mai bine ar fi să existe subvenţii pentru producătorii agricoli pentru a evita producerea unei evaziuni fiscale. (...) Se fac studii şi, până la momentul noiembrie, când vom avea proiectul de buget, putem să vedem ce anume putem face în domeniul fiscalităţii", a spus preşedintele Comisiei de buget, menţinând faptul că discuţiile vor fi reluate la momentul realizării proiectului de buget pe 2013.
În luna mai, reprezentanţii FMI au afirmat că reducerea TVA pentru anumite sectoare sau produse nu are efecte benefice pentru consumatori, întrucât duce adeseori la evaziune, iar FMI nu încurajează, ca principiu, cotele diferenţiate de TVA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News