Guvernul a aprobat desființarea SIIJ. Cauzele vor fi preluate de alte instituții
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto: Gov.ro
Foto: Gov.ro
Guvernul Ciucă a aprobat, luni, 14 februarie, desființarea SIIJ.

Executivul a avut pe ordinea de zi a ședinței de luni, 14 februarie, proiectul de lege privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiţie, după ce CSM a avizat vineri desființarea SIIJ.

Guvernul a aprobat desființarea SIIJ. Cauzele și posturile vor fi preluate de alte instituții, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție este un subiect intens discutat în spaţiul public. Coaliţia şi-a asumat în programul de guvernare desfiinţarea SIIJ.

Potrivit purtătorului de cuvânt, cauzele aflate în curs de soluționare la nivelul SIIJ se vor transmite pe cale administrativă în termen de 60 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție parchetelor competente, care vor continua soluționarea acestora, urmând ca cele soluționate aflate în arhiva Secției să se transmită în termen de 180 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a legii.

De asemenea, posturile aflate în schema de funcții și de personal a secției la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și se preiau de Secția de urmărire penală și criminalistică începând cu data desființării secției, procurorii din cadrul acesteia, inclusiv cei cu funcții de conducere, revin la parchetele de unde provin sau la parchetele unde au promovat, în condițiile legii, pe perioada desfășurării activității în cadrul secției.

Nicolae Ciucă: Aș vrea să mulțumesc Ministerului Justiției și CSM pentru proiectul de desființare a SIIJ

Premierul Nicolae Ciucă a mulțumit Ministerului Justiției și CSM pentru că au colaborat pentru redactarea proiectului de lege privind desființarea SIIJ.

„Este un obiectiv din programul de guvernare, cât și în un obiectiv în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare. Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați nemijlocit în elaborarea acestui proiect de lege, Ministerului Justiției și desigur Consiliului Superior al Magistraturii pentru că au colaborat și iată, astăzi putem să analizăm și să aprobăm acest proiect de lege care va fi înaintat Parlamentului”, a spus Nicolae Ciucă la începutul ședinței de Guvern.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel