Data publicării:
Adevărul despre marile proiecte de dezvoltare, spus de omul lui Grindeanu din Minister. Ce blochează România cu anii: E ca un război civil acolo - VIDEO

Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, dezvăluie de ce România este blocată efectiv. Nu doar șantierele sunt deschise mult mai mult decât ne-am fi așteptat, dar de la proiect la existența unui șantier trec ani - și încă mulți. În final, sunt doar câțiva care decid. Stau în jurul unei mese unde, spune secretarul de stat, se duce un adevărat război.
Ionuț Săvoiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a explicat de ce implementarea unor proiecte de infrastructură durează atât de mult în România.
"La ce să ne reportăm când vedem lipsa vitezei în implementarea proiectelor? Uitați-vă în București - scria cineva: "3 ani șantierul metroului Drumului Taberei" și unul a pus un zero cu carioca", l-a întrebat jurnalistul Val Vâlcu pe Ionuț Săvoiu.
"Trebuie să recunoaștem, trăim în altă realitate. (...) Recunosc - sunt și eu absolvent a Universității Tehnice de Construcții, am lucrat în proiectare, am condus colective de proiectanți, deci am o experiență destul de bogată în ceea ce privește pregătirea de proiecte în ziua de astăzi - într-adevăr, pregătirea de proiecte necesită o durată destul de lungă, mai lungă decât ne așteptăm. Noi lucrăm acum pe DN 71 pe un proiect elaborat în 2016. Deci de la pregătirea proiectului până la implementare s-a semnat varianta de ocolire Pucioasa-Fieni săptămâna trecută la Consiliul Județean, pe un proiect care a început să fie pregătit acum 5 ani, deci pregătirea de proiecte durează foarte mult și trebuie spus asta", a spus Ionuț Săvoiu.
Val Vâlcu: Și asta mă surprinde!
"Și asta mă surprinde, avem tehnologie de calcu, drone...", a declarat Val Vâlcu.
"Avem, dar în schimb durează pe partea de avize, de conformare cu acordul de mediu...", a spus Ionuț Săvoiu.
"Ce ar trebui schimbat? Suntem în vremuri de război. Australia, spre exemplu, și-a legat nordul cu sudul printr-o autostradă în 3 luni, pentru că veneau japonezii. Nouă ce ne trebuie?", a întrebat Val Vâlcu.
"Avizele durează mai mult decât vă imaginați, mai ales când lucrăm pe șantiere în zone urbanizate, în zone locuite", a spus din nou Ionuț Săvoiu.
"De ce durează atât? E legea gravitației, e mecanică cuantică?", a întrebat ironic Val Vâlcu.
Ionuț Săvoiu, despre ședințele CTE: Zici că ești într-un război civil acolo!
"Ați auzit de relocarea activităților? Relocarea activităților e o activitate care trebuie planificată, trebuie coordonată și trebuie executată. Dacă mă credeți, un aviz, între a pune de acord compania de apă Dâmbovița, Distrigaz și Electrica, secția din Târgoviște, de un an de zile se lucrează la asta pentru că ciclul de dezvoltare, din cauza unor metehne, pentru că noi digitalizăm acum practic digitalizarea, pentru că deși suntem într-o epocă în care pot instituțiile care emit avize, care coordonează lucruri, pot lucra într-o bază comună, întru-un cloud sau într-un server, pot să aibă toată informația acolo, să coordoneze în mod rapid, încă eliberăm avize care sunt hotărâte în comisii tehnice de avizare cu zece, doisprezece oameni la masă, care trebuie să-și dea cu părerea și să emită un aviz în cunoștință de cauză, pentru că răspund de ceea ce se întâmplă pe acea rețea care poate genera o disfuncționalitate, poate să genereze victime și probleme sociale, atunci e foarte multă grijă și bineînțeles că totul merge pe hârtie.
Adică totul se depune, se ia număr de înregistrare, trebuie să aștepți să fii programat la un CTE, trebuie organizată ședința, trebuie să fie de acord ședința să o pună pe ordinea de zi și acolo să se discute și să se dea o rezoluție care se va comunica părților interesate probabil și într-o lună. (...) V-aș invita să participați la o ședință de CTE să vedeți cum e, zici că ești într-un război civil acolo. (...) Ține mai puțin de voință decât de metodă de lucru. Eu de asta vă spuneam că noi ar trebui să digitalizăm digitalizarea în momentul de față pentru că aceste comitete în care se iau niște decizii ar trebuie să aibă niște materiale pregătite profesional și corect. Ar trebuie să ne gândim la nivel de autorități cum facem să optimizăm și să simplificăm aceste circuite la nivel de avizare în așa fel încât toată lumea să semneze cu conștiința împăcată", a declarat Ionuț Săvoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News