Guvernatorii băncilor centrale trebuie să fie "încăpăţânaţi" în lupta împotriva inflaţiei, susține directorul FMI
Guvernatorii băncilor centrale trebuie să fie perseverenţi în lupta împotriva unei inflaţii generalizate, a declarat miercuri directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, recunoscând că mulţi economişti au greşit când au prognozat anul trecut că inflaţia va scădea, informează Reuters.
"Inflaţia este încăpăţânată, este mai generalizată decât credem... Asta înseamnă că avem nevoie ca guvernatorii băncilor centrale să fie la fel de încăpăţânaţi în combaterea sa, pe cât s-a dovedit a fi inflaţia", a spus Georgieva.
Directorul FMI a adăugat că, dacă politica fiscală şi cea monetară vor funcţiona bine, anul următor ar putea să fie unul mai puţin dureros. Însă dacă politica fiscală nu este suficient de bine ţintită, ar putea deveni "inamicul politicii monetare, alimentând inflaţia", a avertizat Georgieva.
Referindu-se la situaţia din Europa, directorul FMI a apreciat că, în situaţia actuală, Banca Centrală Europeană trebuie să realizeze un echilibru atent între lupta împotriva inflaţiei şi necesitatea de a menţine economia în funcţionare. "Există cu siguranţă teama unei recesiuni în unele ţări, sau chiar dacă nu va fi o recesiune, se va resimţi ca o recesiune la iarnă. Şi dacă Mama Natură nu va coopera, şi iarna va fi una dură, asta ar putea duce la tensiuni sociale", a spus Kristalina Georgieva.
În luna august, rata inflaţiei în zona euro a atins un nou record de 9,1%. În acest context, experţii BCE şi-au revizuit semnificativ în sens ascendent proiecţiile privind inflaţia, anticipând că aceasta se va situa, în medie, la 8,1% în 2022, la 5,5% în 2023 şi la 2,3% în 2024. Comparativ, în luna iunie a acestui an, instituţia de la Frankfurt prognoza o inflaţie de 6,8% în 2022 şi 3,5% în 2023.
Creșterea economică și reziliența. Golban: Doar cancerul crește la nesfârșit / Vâlcu: Rațiunea merge pe echilibru, însă logica economică e alta
Radu Golban a explicat de ce utilizarea până la exces a resurselor și creșterea economică la nesfârșit nu vor duce la o dezvoltare sustenabilă a umanității.
„Este bine ca o societate să înțeleagă faptul că mai există și oameni pasionați de meserie, oameni devotați, oamenii cu frică de Dumnezeu, cu o conduită etică și o morală deosebită, care, prin ceea ce produc și generează, duc la valori care se vor arăta în timp. Nu neapărat să îmbrățișăm tot ce este nou, dar cel puțin să acceptăm o invitație de a ne preocupa de ceva. Aceste timpuri ne vor supune la multe exerciții de gândire și cu atât mai mari cu cât mai mult refuzăm cu obstinație de a accepta o nouă realiate.
Poate nu factura la energie este o problemă, ci lipsa noastră de a renunța la consum, de a ne redimensiona poate pentru o vreme. În urmă cu un an, am avut o emisiune cu un profesor de energie expert în reziliență. Acest profesor m-a întrebat: Domnule Golban, dar dumneavoastră credeți că în natură există creștere la nesfârșit? Știți unde există creștere la nesfârșit? Am stat să mă gândesc și nu mi-a picat fisa pe loc! Zice: Numai cancerul crește la nesfârșit! În natură există un echilibru, la începutul toamnei pomii pierd frunzele, intră într-un alt ciclu și revin la viață în primăvară. Totul este supus unui ciclu. Mi-a plăcut această comparație, pentru că și gândirea noastră, pentru a identifica această rezistență interioară, pe care psihologii o numesc reziliență, ne face să acceptăm că această creștere și goană după succes, după avere, după încălzire și consum la nesfârșit, în natură, în această formă, nu există“, a punctat Radu Golban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News