Data actualizării:
Data publicării:

Grupul GRAMPET - Grup Feroviar Român, finalist la Premiile Emerging Europe 2019

Autor: Editor Team | Categorie: Economie
WhatsApp
Gruia Stoica
Gruia Stoica

Liderul industriei transportului feroviar de marfă din Europa de Sud-Est concurează la categoria Campionul Regional al Anului.  

Alegeri prezidentiale 2024

Strategia de dezvoltare regională și activitatea din 2018 au adus Grupul GRAMPET - Grup Feroviar Român pe lista finaliştilor la una dintre cele mai reprezentative competiții dedicate campionilor Europei emergente. Câştigătorii vor fi anunțati în cadrul Galei de Premiere organizate la sediul BERD din Londra, pe 28 iunie.

Grupul GRAMPET este nominalizat alături de alte 9 finaliste la categoria Campionul Regional al Anului (categorie deschisă companiilor care și-au consolidat operațiunile și/ sau s-au extins în țările din Europa emergentă în mod organic sau prin achiziții).

Cu o prezență în 10 țări europene (harta atașată), Grupul GRAMPET - Grup Feroviar Român este prima multinațională cu capital românesc şi cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă și logistică din România și Europa de Sud-Est. Totodată, este prima companie europeană care s-a alăturat Asociației Middle Corridor - Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică.

În luna noiembrie, grupul a lansat operațiunile EURORAIL LOGISTICS doo Serbia, devenind astfel primul operator privat român de profil prezent în țara vecină. Totodată, compania fanion Grup Feroviar Român a înfiinţat de curând o sucursală în Grecia. În prezent, Grupul GRAMPET analizează intrarea pe alte șapte piețe europene - Macedonia, Muntenegru, Slovenia, Slovacia, Cehia, Belgia și Olanda.

"Nominalizarea Grupului GRAMPET într-o competiție de o asemenea amploare recompensează eforturile pe care le depunem de 20 de ani pentru a pune România pe harta mondială a transportului feroviar de marfă", spune Gruia Stoica, președintele GRAMPET Group.

"Suntem onorați să stăm alături de alți campioni care, prin performanța lor, aduc valoare regiunii. În ceea ce ne privește, continuăm să dezvoltăm coridoarele de transport pe calea ferată ce leagă Europa de Asia. Pe de o parte, ne consolidăm rețeaua europeană, căutând să oferim clienților o experiență transfrontalieră integrată. În paralel, construim alianţe strategice cu partenerii asiatici din Middle Corridor. Acordul anunţat săptămâna trecută cu NMSC Kazmortransflot LLP, operatorul naval de stat al Republicii Kazahstan, reprezintă cel mai recent exemplu".

Despre Premiile Emerging Europe

 

Conferința & Premiile Emerging Europe reprezintă o inițiativă dedicată celor mai dinamice companii din țările emergente europene. Categoriile de premii au în vedere realizările companiilor în raport cu 3 criterii - creșterea gradului de conștientizare, dezvoltarea socială și creșterea economică.

Există 16 categorii de premii, dintre care 12 sunt desemnate de un juriu format din profesionşti cu experienţă internaţională, care cunosc categoriile respective foarte bine. Două premii sunt desemnate de către Consiliul Emerging Europe și încă două sunt alese în baza analizei și cercetărilor realizate de platforma Emerging Europe.

Ediţia din acest an a atras un total de 949 de înscrieri din 23 de țări. Un număr de 120 de companii și organizații au fost oficial nominalizate pentru cele 12 categorii.

Conferința și premiile au loc pe 27-28 iunie, la Londra. Agenda include întâlniri și prezentări la sediul BERD, precum și o recepție la sediul Parlamentului britanic - Palatul Westminster. Ediția din acest an este susținută, printre altele, de PwC - Partener strategic, GE Power - Partener Landmark și BERD - partener instituțional. 

Despre Grupul GRAMPET – Grup Feroviar Român


Înfiinţat în urmă cu aproape 20 de ani, GRAMPET este prima multinațională fondată în România și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Structura sa de companii acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

Având drept obiectiv declarat conectarea Oceanului Atlantic, prin Marea Nordului, la Oceanul Pacific, prin Marea Chinei de Sud, Grupul GRAMPET este unul dintre liderii industriei în dezvoltarea coridoarelor de transport ce conectează Europa şi Asia.

Compania sa fanion - Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România. În prezent, peste 20% din trafic este internaţional, GFR oferind clienţilor săi soluții logistice complexe. GFR este membră a tuturor organizaţiilor internaţionale reprezentative și are acorduri de colaborare atât cu operatorii feroviari de stat (BDZ Cargo, UZ, CFM, PKP Cargo, ZK, RCH, HZ Cargo, ZBIH), cât și cu operatorii feroviari privaţi din Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Austria și Germania.

Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul GRAMPET acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.

În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. În 2017, GFR a lansat portalul E-CLIENT GFR, o premieră pentru România și sud-estul Europei, care facilitează gestionarea relației clasice cărăuș - companie-client, de la postarea unei cereri de ofertă până la facturarea serviciului prestat, trecând prin etape esențiale precum comandarea vagoanelor goale, întocmirea contractelor de transport, accesul neîngrădit la informații privind evoluția proceselor, atenționarea inteligentă a decidenților și transmiterea de rapoarte automate. Mai multe informații puteți accesa pe pagina oficială de internet – https://grampet.ro/

..

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel