Grindeanu, anunț despre 5G: Ar trebui să câștige o sumă importantă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Sorin Grindeanu, președintele ANCOM, a declarat că statul are de câștigat o sumă mare din licitația 5G.

Statul ar trebui să câştige cât mai mult din licitaţia 5G, dar şi companiile să poată investi în reţele, în condiţiile în care frecvenţele sunt tot resurse ale ţării, la fel ca cele din Marea Neagră, a declarat, luni, Sorin Grindeanu, preşedintele Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

"Am anunţat în repetate rânduri că ne dorim ca în 2019 să putem organiza licitaţia pentru 5G. Este un lucru important, care necesită foarte multă muncă şi cred că este important să anunţăm din timp acest lucru, întrucât vorbim de companii multinaţionale care îşi doresc să vină, sper. Ele au bugete multianuale şi trebuie să ştie cum să-şi construiască aceste lucruri. Îmi doresc şi eu, şi cred că toată lumea, ca această licitaţie să fie de succes", a spus Grindeanu.

Potrivit acestuia, documentaţia legată de parcursul licitaţiei urmează să fie finalizată până la jumătate anului 2019, astfel încât, până la finalul anului viitor, să poată avea loc licitaţia.

Întrebat ce îşi doreşte, ca statul să încaseze mai mult pe licenţe sau ca operatorii să investească mai mult, preşedintele ANCOM a precizat că optim ar fi să se întâmple ambele.

"Am răspuns ce îmi doresc. Statul ar trebui să câştige o sumă importantă, întrucât vorbim de o resursă. Tot avem, zilele acestea, pe agendă resursele din Marea Neagră. Şi ceea ce vorbim noi aici, legat de frecvenţele 5G, este tot o resursă a statului român şi este important să avem o licitaţie de succes, la fel cum a fost 4G", a spus Grindeanu, prezent la ZF Digital Summit.

"Loc este şi pentru operatori noi" 

El a mai afirmat că toţi operatorii sunt bineveniţi la licitaţie, însă pentru cei noi, care nu sunt prezenţi încă în România, investiţiile ar fi mai mari, întrucât trebuie să o ia de la zero.

"Dar nu pot să spun că nu m-aş bucura să avem o competiţie mai mare. Loc este şi pentru operatori noi la licitaţia pe care o s-o facem anul viitor, spre finalul anului", a adăugat oficialul ANCOM.

Totodată, acesta a arătat că, în sectorul comunicaţiilor din România, raportul calitate-preţ este unul dintre cele mai bune din lume, inclusiv datorită investiţiilor în reţea făcute de operatori.

"Este nevoie de o planificare strategică pentru viitor"

La finele lunii septembrie, Eduard Lovin, vicepreşedintele ANCOM, declarat că Strategia Naţională pentru 5G ar putea să intre în consultare publică până la finalul lunii octombrie, urmând să fie aprobată în Guvern până la sfârşitul acestui an.

"De ce o Strategie Naţională pentru 5G? Pentru că este nevoie de o planificare strategică pentru viitor. 5G nu va însemna un impact doar pentru această industrie, ci pentru toate domeniile economice şi toate aspectele de zi cu zi, de la utilităţi publice, transporturi, sănătate, educaţie, agricultură etc. Realizarea acestei strategii va fi şi o dovadă de seriozitate a administraţiei româneşti şi o predictibilitate pentru a încuraja investiţiile în mod direct în telecom şi în domeniile impactate indirect", a afirmat Lovin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel