Data publicării:
Grecia, record de infectări cu SARS-CoV-2: Peste 136.000 de noi cazuri de COVID-19 în o săptămână
Grecia este lovită din plin de un nou val pandemic. Autorităţile de la Atena au raportat peste 136.000 cazuri noi în doar şapte zile.
Autorităţile sanitare elene anunţă 136.077 cazuri noi de COVID-19 şi 271 de decese la persoane infectate în ultima săptămână. Dintre aceste cazuri, 19% au fost reinfectări.
EODY (Organizaţia Naţională pentru Sănătate Publică) a anunţat că în acest moment 132 de pacienţi sunt internaţi la ATI.
De la începutul pandemiei, în Grecia au fost confirmate 4.349.423 cazuri şi 30.999 decese, scrie Greek Reporter.
Grecia, copleşită de subvarianta BA.5
Grecia este lovită acum de cel mai contagios val de COVID-19. Subvarianta BA.5 se transmite rapid şi dă şi simptome puternice. Chiar şi cei vaccinaţi se pot infecta şi pot avea nevoie de ventilator, transmite sursa citată.
"Suntem îngrijoraţi de numărul mare de pacienţi reinfectaţi", transmite Nikos Tzanakis, vicepreşedintele Asociaţiei Respiratorii Elene.
Vârful valului, la final de iulie
Tzanakis a prezis că valul actual va avea vârful în finalul lunii iulie, moment după care numărul infecţiilor va începe să scadă.
"Ne temem, însă, de o nouă variantă. Am putea avea parte de o surpriză la final de septembrie", a mai spus el.
"Nu suntem la finalul pandemiei. SARS-COV2 continuă să evolueze şi, din păcate, e ceva ce nu putem prezice sau controla", a declarat şi Giorgos Pappas, patolog la Universitatea Ioannina.
Nici România nu stă bine. 12.000 cazuri în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 12.353 cazuri noi de persoane infectate cu SARS - CoV - 2 (COVID - 19), cu 7.398 mai multe față de ziua anterioară.
2.502 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 359 persoane au fost
reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 în prezent este de 3.445 (14.11% din numărul de paturi din planul de reziliență).
La ATI sunt internate 215 persoane, dintre care 184 sunt nevaccinate (11.43% din numärul de paturi din planul de rezilientä) în ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.491 teste RT-PCR și 28.430 teste rapide antigenice.
Din totalul pacienților internați, 558 sunt minori, 552 fiind internați în secții, cu 10 mai puțin față de ziua anterioară și 6 la ATI, cu 3 mai mulți decât în ziua anterioară.
În intervalul 25.07.2022 (10:00) – 26.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 32 decese ( 21 bărbați și 11 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 32 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 1 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 9 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 9 la categoria de vârstă 70-99 de ani și 11 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toți pacienții care au decedat prezentau comorbidități și 23 erau nevaccinați. Până astăzi, 65.894 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.491 teste RT-PCR ( 3.995 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.496 la cerere) și 28.430 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.289.361 teste RT-PCR și 10.645.260 teste rapide antigenice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News