Horoscop de weekend pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, ne oferă previziunile pentru weekendul 12-13 aprilie.
Avem în față un weekend foarte intens din punct de vedere astrologic! Cele două evenimente principale, reluarea mersului direct al lui Venus și Luna Plină din Balanță, vor avea ecou în viețile tuturor. Cert este că acestea se vor resimți mai ales în plan amoros sau financiar.
Berbec/Ascendent în Berbec
Ziua de sâmbătă nu va fi neapărat pe placul tău. Conjuncția Soare-Chiron te va face să te îndoiești de tine, să te autoflagelezi sau să te pui în ipostazele care nu îți priesc. Iar duminică, Luna Plină se va petrece în casa a șaptea, a relațiilor. Deci vor apărea evenimente legate de cuplu care te vor scoate din zona de confort.
Taur/Ascendent în Taur
Venus, guvernatoarea ta, își va opri retrogradarea printr-o conjuncție cu Saturn. Prietenii sau cunoștințele nu vor lua în calcul și doleanțele tale. De aceea, este important să devii mai selectiv și să petreci mai puțin timp cu oamenii pentru care nu contezi.
Previziuni astrale a doua jumătate a lunii aprilie 2025. Ce le așteaptă pe cele douăsprezece zodii
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Cei care lucrează în acest weekend vor avea parte de probleme cu șefii sau autoritățile. Și pentru unii și pentru alții, Luna Plină de duminică poate veni cu evenimente legate de copii, de pasiuni sau de relațiile cu prietenii. Bineînțeles că vor fi și decizii.
Rac/Ascendent în Rac
Luna Plină se va petrece în casa a patra, a familiei și a locuinței. Și cum ne apropiem de sărbători, cu siguranță că vei începe organizarea următoarei perioade. Trebuie doar să ții cont și de părerea celorlalți, nu doar de a ta. Chiar dacă tu crezi că le vrei binele.
Leu/Ascendent în Leu
Conjuncția Soare-Chiron te va pune în unele ipostaze care îți vor activa un complex de inferioritate. Va fi vorba mai ales de convorbiri cu oameni inteligenți. Ei bine, victimizarea nu este o soluție! Ci doar studiul sau dorința de a progresa.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Venus își oprește retrogradarea în casa relațiilor. Atmosfera din sânul cuplului va fi una rece. Însă vestea bună este că tu și partenerul veți colabora bine după mult timp. Luna Plină de duminică va activa sectorul financiar așa că așteaptă-te la unele cheltuieli.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News