”La ședința din 11 decembrie, Dan l-a propus doar pe Ionuț Moșteanu pentru funcția de purtător de cuvânt. Am ridicat obiecții încă de atunci, legat de lipsa lui de experiență în domeniul comunicării. Înțeleg că sâmbătă seara ar fi convocat o ședință de Birou Național pentru duminică dimineața, la ora 12.00. Eu nu am fost convocat sau informat despre ședința asta, iar Dan Barna știe că nu sunt pe grupul lor de discuții de pe Biroul Național, de unde am ieșit după ce le-am reproșat că l-au folosit pentru a lua decizii abuzive. I-am rugat (ceea ce s-a întâmplat până acum) să mă anunțe de ședințe intempestive direct (telefonic, pe mail, sms etc.).
De data asta nu s-a întâmplat. Am aflat despre faptul că ar fi avut loc o ședință și despre propunerile lui duminică seara, după mai multe evenimente USR din județul Cluj, când eram pe drumul de la Cluj la București. Luni dimineața, înainte de ședința comună cu PLUS, unde am ajuns direct de pe drum, i-am spus lui Dan că nu e în regulă ce s-a întâmplat și i-am propus să avem o discuție înainte de a începe ședința comună. Dan a refuzat”, a declarat Mihai Goțiu, citat de Mediafax.
El a mai spus că a deschis discuția în ședința comună, moment în care a intervenit pauza
”Pe grupurile interne ale USR am fost acuzat deoria intereselor USR. Le-am spus și lor că s-a ajuns în situația asta pentru că Dan a refuzat să discutăm înaintea ședinței cu PLUS. Mai mult, în cazul în care ar fi fost ales Liviu Iolu ca purtător de cuvânt al Alianței, un fost jurnalist foarte apreciat, și cu experiență ca purtător de cuvânt al Guvernului Cioloș, ar fi avut mai mult de câștigat și Alianța și, implicit, USR”, a adăugat Goțiu.
El a apreciat că așa cum susțin că Nicușor Dan ar fi un candidat mai bun al Alianței pentru București, Liviu Iolu ar fi fost mult mai potrivit ca purtător de cuvânt al Alianței.
”Mai mult, dacă PLUS ar fi preluat funcția de purtător de cuvânt al Alianței, cea de coordonator executiv ar fi revenit USR, colegului nostru Vlad Botoș, care a demonstrat că a organizat foarte bine Filiala Arad, înainte de a fi ales europarlamentar. Așadar, nu înțeleg care ela adresa USR de care sunt acuzat, intern, de susținătorii lui Dan Barna. Faptul că USR ar fi deținut funcția de coordonator executiv al Alianței, iar Alianța ar fi avut un purtător de cuvânt cu o experiență deosebită în domeniu?”, a conchis Mihai Goțiu.
Dan Barna a negat informația
Reacția senatorului USR, făcută la solicitarea Mediafax, vine în contextul în care liderul formațiunii, Dan Barna, a negat informația potrivit căreia nu i-ar fi informat pe ceilalți lideri ai formațiunii de lista cu persoanele pe care le-a propus pentriu a face parte din conducerea alianței cu partidul condus de Dacian Cioloș, susținând că acest lucru s-a întâmplat de trei ori.
Printre cei propuși de Dan Barna din partea USR în comisia comună a alianței USR-PLUS se numără Cristian Ghinea, Vlad Botoș, Silviu Dehelean, Ionuț Moșteanu și George Marussi.
Comitetul executiv USR-PLUS se va ocupa de campaniile pentru alegerile locale și parlamentare și va fi coordonat de europarlamentarul PLUS Dragoș Tudorache.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă