Godină își pune polițiștii în cap: Pentru mine ești un om lipsit de scrupule. Haideți, băieți, bârfiți-mă acum liniștiți
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Marian Godină FOTO AGERPRES
Marian Godină FOTO AGERPRES
Marian Godină a transmis un mesaj cu privire la stimulentul financiar pe care îl primesc medicii „și la care tânjesc și unii polițiști”.

„Chiar voiam ca părerea asta să o postez doar pe un grup al polițiștilor, dar pentru că mi-au sărit unii colegi în cap pe acolo, am să o fac aici, că doar am propria pagină (n.r. pe Facebook) unde să-mi expun opiniile, nu am nevoie de grupurile lor de polițiști unde să-mi răspundă unii cu jigniri.

În legătură cu stimulentul financiar pe care îl primesc medicii, pe care se pare că îl vor primi profesorii și la care tânjesc și unii polițiști, repet, unii polițiști, căci au fost destui care mi-au dat dreptate, am următoarea părere:

Dacă în țara în care pandemia a făcut ca unora să li se inchidă afacerile, unii au rămas fără job, alții abia mai au bani de chirie, iar alții au salariile mult diminuate ori au fost trimiși în șomaj, tu, politist care a mers la serviciu fără să fie trimis în șomaj, ți-ai luat salariul lunar, un salariu nu foarte mare, dar decent pentru România, țipi acum că vrei și tu stimulent financiar, pentru mine ești un om lipsit de scrupule și un îmbuibat care visează doar bani”, a scris, marți seară, Marian Godină pe contul său de Facebook. 

„Haideți, băieți, bârfiți-mă acum liniștiți pe grupurile voastre. Bine că mi-am amintit că eu pot posta aici. Vă dați seama cum mă vor privi unii când voi merge la serviciu? Noroc că-s obișnuit. Ah, ce v-aș trimite eu pe unii la patron, să cereți stimulente de covid.

PS au fost foarte mulți colegi care mi-au dat dreptate, ceea ce îmi lasă încă o speranță”, a transmis Marian Godină. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel