Data publicării:

Germania este gata să trimită trupe suplimentare în ţările baltice

Autor: Julia Pandi | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels
Germania este gata să trimită trupe suplimentare în ţările baltice, a afirmat cancelarul german Olaf Scholz.

'Suntem gata să luăm o decizie', a spus Scholz, întrebat dacă trimiterea de întăriri ar putea fi decisă la reuniunea miniştrilor apărării din NATO prevăzută să aibă loc la jumătatea acestei luni. Germania conduce o operaţiune a NATO în Lituania, unde sunt desfăşuraţi 500 de militari germani, informează Agerpres.

Ministrul german al apărării Christine Lambrecht a declarat puţin mai devreme că Berlinul este gata să-şi întărească prezenţa în Lituania, precizând doar că 'sunt trupe disponibile' şi că Berlinul discută cu Vilnius 'despre ce ar fi util'.

Cancelarul german, care este aşteptat luni la Washington pentru prima sa întrevedere cu preşedintele american Joe Biden, are prevăzute şi întâlniri cu liderii republicilor baltice exsovietice la Berlin, în cursul acestei săptămâni, şi se va mai deplasa luna aceasta în Ucraina şi Rusia.

Într-o intervenţie duminică în emisiunea 'Report from Berlin', el a reiterat că Germania 'nu livrează arme în locuri aflate în criză şi nu livrează arme letale Ucrainei', subliniind că aceasta a fost şi poziţia predecesoarei sale Angela Merkel şi că o majoritate a germanilor au aceeaşi opinie, în contextul în care a fost acuzat de parteneri din NATO, dar şi de SUA că nu exercită suficiente presiuni în criza legată de Ucraina, a consemnat dpa.

VEZI ȘI: Război Rusia. Ucraina cere oamenilor să ignore 'previziunile apocaliptice': Inamicul este cel care ar trebui să se teamă de noi!

Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a atenţionat duminică împotriva 'previziunilor apocaliptice', asigurând că Ucraina este 'pregătită pentru orice evoluţie', transmite AFP. 

'Nu vă încredeţi în previziuni apocaliptice. Ucraina are o armată puternică, un sprijin internaţional fără precedent şi este pregătită pentru orice evoluţie', a scris Kuleba pe Twitter, adăugând: 'Inamicul este cel care ar trebui să se teamă de noi'.

Pe un ton similar, mai devreme duminică Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, a apreciat că şansele de a găsi o 'soluţie diplomatică' la criza cu Rusia sunt 'semnificativ superioare' celor de 'escaladare' militară.

Aceste declaraţii vin în contextul avertismentelor serviciilor americane de informaţii în sensul că Moscova şi-a intensificat pregătirile pentru o invazie la scară mare în Ucraina, în timp ce Pentagonul, care a anunţat miercuri desfăşurarea temporară a circa 3.000 de militari americani în Europa, a început deja să întărească forţele de pe Bătrânul continent, un nou contingent de militari americani aterizând duminică, pe aeroportul Rzeszow-Jasionka din sud-estul Poloniei.

În paralel, consilierul Casei Albe pentru securitate naţională Jake Sullivan a asigurat duminică pe postul TV Fox că SUA nu trimit aceste trupe 'pentru a declanşa un război' împotriva Rusiei în Ucraina, ci pentru 'a apăra teritoriul NATO', adăugând că o invazie rusă în Ucraina poate avea loc 'oricând, ori mâine, ori peste câteva săptămâni, ori Rusia poate alege calea diplomatică'.

O posibilă acţiune rusă îndreptată împotriva Ucrainei ar putea include anexarea regiunii ucrainene Donbas, atacuri informatice sau chiar o invazie la scară generală, a mai indicat duminică Sullivan pentru canalul ABC, citat de Reuters. Tot el a asigurat, pentru postul NBC, că dacă Rusia invadează Ucraina, proiectul Nord Stream 2 (ce ar urma să aducă gaz rus în Europa ocolind Ucraina, dar încă nu a primit certificarea din partea Berlinului, principal susţinător al proiectului) nu va mai merge înainte', conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel